capitolu’ 10

ha… dacă stau să mă gândesc, siria a fost ultimu’ subiect la casă. de fapt, ultimu’ subiect pe care l-an’ făcut solo. wow… ș-am mai fost jurnalist cât? încă… șase ani, pff. cân’ dracu’ au trecut treișpe ani?! plus facultatea… ce haos! mutarea de la cluj, căldura, criza, gripa porcină. în’ duduia mintea, da’ nu mi-a trecut prin cap că-i orașu’ ăla împuțit de vină, că nu tre’ să m-adaptez io la el, hăhă, să te-adaptezi la un drog nenorocit…

da’, plm, în nij doi ani de bucurești câștigam mai mult decât mama după treij de ani în sănătate. douămiipatrusute. plus bonusuri. la interviu m-a luat șefu’ la mișto, douămii?! ești fraier? no, păi, la europa luam omiecinsute. pontu-l primisem de la tedi, pâinea lu’ dumnezeu, îl știan’ din anu’-ntâi. ni se năzărise nouă s-organizăm studeeenții, să-i conectăn’ cu jurnaliști a-de-vă-rați, gâdea, turcescu, hăhăhăhă, tineri, tupeiști, fără frică, blea. cum vroiam și noi să fim. mă rog, io nu vroiam nimic, d-apăi câțiva păreau hotărâți, se visau clark kent de mici.

ne-an’ zis asjr, ha, de he, de hebe tu de hebere sebiunouba mahabi ande bughi ande buididipi, neapărat dansu’ din mâini. era o glumiță bună asociația studenților la jurnalism din românia, oioioi. an’ făcut acte, da’ ba nu era bun statutu’, ba n-am avut bani, ba era pre’ târziu. să ce? nu prea mă-nteresau detaliile, deși aveam ceva funcție importantă, vicepreședintele curului, nu-nsemna nimic, tăți eram vicegăoji. 

în toiu’ primăverii ne-an’ trezit că vren’ la mare, combinăm utilu’ cu plăcutu’. da’ finanțatorii ne flituiau, no, biiine, mă, apă’ tre’ să cereți c-un an înainte, proștilor. la ministeru’ tineretului ni’ nu ne-o băgat în samă, măcar secretaru’ unui secretar de stat să ne-asculte, cum să sponsorizeze o organizație fantomă care nu-i a lor? degeaba ne-an’ căra’ la bucurești, futye-tye-ar pozna dacă mai vin vreodată, an’ jurat cân’ mi-o tăiat calea un șobolan… cât cățaua era. 

numa’ că marc nu era genu’ să renunțe. pøte credea c-așa o să-l placem, c-o să-și confirme statutu’ de mare speranță de la nujce colegiu din mediaș, fiecare mințe’ ce vroia, nu ne-oprea nime’ să fim la fel de plini de gogoși ca ziarele șantajiste pe care le poșteam naivi înainte de cursuri, cine-și permite’ să cumpere tøte ziarele?

io eran’ șocat c-o intrat la facultate oameni care scriau cu â din a la-nceput de cuvânt, c-o luat mai mult ca mine la gramatică normativă!!! rușine, ăs șocat și azi, hahaha. eran’ șocat și că mă descurcam mai bine decât unii cu zece-n bac, chiar aveam încredere-n sistem, credean’ că tăte notele alea-nseamnă ceva, o grilă echitabilă care ne ierarhizează corect, meritocrație. chit că ne-o lăsat să copiem în draci la bac… astea erau problemele mele, no.

da’ marc nu renunța. l-o adus președinte onorific pe turcescu, și l-o și convins să țin’-o prelegere la facultă, cu sigla nostră fake pe posteru’ ce-o-mpânzit tăte etajele, nu ne-o crezut abrudan că noi l-am făcut, păi, cum, că-i afișat peste tot?! da, păi… l-am făcut în fotoșop, i-am dat print și l-am lipit… da’ tă’ nu ne-o crezut, mi-o da’ numa’ noă, blestemeee. 

amu’ noi eran’ resemnați, da’ el îi dădea-nainte, că vin ăia de la iași, timișøra, uite programu’, o săptămână la costinești, listă de invitați, activități, surprize [mako 09.10.2025, 07:23 inclusiv un moment în care apărean’ cu toții la plaja lu’ măruță,], taci acolo!

pozna mai ști’ ce sumă ne trebuia, cel puțin zec€mii, că eram vrio tri duzini de fraieri din tøtă țara. ș-ăsta o făcut rost, cumva. cash. no, mă, cui i-ai supt-o?! cică singura condiție era s-aducă și finanțatoru’ niște speakeri d-ăștia, să fie p-acolo. mno. 

cine ‘mnyezo’ aruncă +zec€ mii pe niște tâmpiți fără background? am fost puțin scandalizați. bn, chiar puțin. o fost o discuție mai aprinsă. nu førte… să zicen’ că nu tøtă lumea o fost onboard. de la-nceput. da’ lucrurile o fo’ mai puțin serioase decât ar fi trebuit. afar’ de câțiva activiști pe care lumea-i izola, că-s nebuni, puțini vorbæu rău în public de sponsoru’ nostru. finanța cu mână largă orice capricii, plimba jurnaliști prin străinătate, inclusiv pe turcescu, îngropa-n bani orice discuție serioasă despre subiect. 

cum se-mpăca asta cu obiectivitatea și tøte celelalte principii jurnalistice pe care le trâmbițam în statutu’ organizației nøstre fantomă? marc nu părea pre’ contrariat, pøte c-o vorbit cu turcescu ș-ăla o zis că-i ok, cât nu tre’ să scriem pro companie, dumnyezo’ mai ține minte, vreț’ să merem la mare sau nu? bine, nici io n-aveam nujce mari principii-n cap. 

am ajuns la costinești rupț’ în gură după țșpe ore, zile, cât făcea acceleratu’ vieții. a doa øră la mare, după clasa a patra, hahaha. ăsta, haidaț’, vă rog, la atelier, se ruga de noi. snoozuiam mahmuri la prezentările experților independenți invitați de companie, da, o să fie tare fain, sigur, sănătos pentru mediu, comunitate, nu să distruge nimic cu cianurile astea letale, ok. 

jurnaliștii șmecheri pe care-i așteptam o cam anulat toți, an’ rămas cu d-ăștia gen sturzu, ni’ nu știan’ că-i jurnalist, păi, am terminat facultatea, a, ok, atunci… stand tall, ne-o zis, indiferent de situație, el așa făcea, ok, am reținut, așa o să fac. era o minune să rețin orice ziceau ăia, nu-mi aminteam nici câte șaturi an’ dat la mega discotecaaa, my dream, is to fly, over the rainbow, so high. 

haylaitu’ excursiei o fost alea zece secunde-n care-am apărut surpriză la plaja lu’ măruță, după care entuziasmu’ pentru asociație o pălit. mno, fiecare vroia să se pună pe treabă, să facen’ și noi douăsut€ k ca măruță la pro, chit că nu-i plăcea ce-avea de făcut, banii vorbesc, du-te, i-an’ zis toți, nu fi fraier. 

numa’ marc îi dădea înainte, ziar studențesc, treișcinci de mii tiraj, no, binye, du-tye cu găleata, nuj de unde-i veneau ideile, cân’ ave’ timp, de ce fugea? pøte era energic de la natură, pân’ la urmă stătea singur într-un apartament nou, o ducea mult mai bine ca restu’, avea spațiu mental, nu mirosea beșinile nimănui, nu trebuia să se certe pe mâncarea din frigider, pe cine nu și-o spălat rahatu’…