capitolu’ 16

zijcă ne dăduse esca la știri, să mor, toată lumea știa c-aven’ bere și manele, aaaaaastă searăăăă vreau să moarăăăă toooți veciniiii de pe scarăăăă. unii veneau cu palma-n cur, noroc c-aduceau alții accesorii, znexuri, mâncare, tărie, droguri, până ne dizolvam într-o baltă de transpirație și hormoni. o explicație decentă pentru de ce n-an’ dormit vara asta-n pat, vorba lu’ tibrian, abonat la to’ ce se-ntâmpla-n ghena pe care-o numean’ casă, decorată cu gunoaie găsite p-afar’, statui, semne de circulație, table cu străzi. 

cân’ vedeau cum trăim, unii aruncau în noi cu mai multă mobilă, microunde, senvișmeicăr, blide, aragaz, frigider, congelatoru’ era plin de sticle explodate, nu făcea față la toate berile. altfel, se umplea numa’ cân’ aduceam pachet de la covasna, sau în’ dădea mama bonuri, sau trimiteau ai lu’ ac/dc crăpel cu trenu’ de suceava. 

ne mai făcea mama lu’ seba câte-o mâncărică divină, cân’ venea-n vizită. nuj cum suporta doan’soară să stea-n nebunia aia, da’ noi eram prea beți ca să bucătărin’ serios și-n afar’ de bursuc nu vroia nimeni să se confrunte cu realitatea unei chiuvete/bucătării/case pline cu jeg, cin’ să spele cu apă rece? sau fiartă la aragaz? dac-aveam în ce… 

nij toxiinfecțiile pe bandă rulantă nu ne-ncurajau să fim mai responsabili, confundam adesea perfuziile de la urgență cu hidratarea. da’ de câte ori încercam o reformă administrativă de capu’ meu sau aliat cu ac/dc, lotso omora inițiativa, n-are nimeni nevoie de femeie de serviciu, să punem osu’ la treabă, de parcă toată lumea putea să facă treabă ca el în jungla de gunoi și bahaos. mare lucru cerean’, să spălăm vasele, să nu folosin’ frigideru’ pe post de tomberon, s-avem niște spații personale, un minim program, reguli de conviețuire… da’-n capu’ lui așa zis anarhist astea erau mofturi burgheze, băga placa cu ce-ar fi să nu te mai comporți ca o prințesă? clar, căutam pretexte de procrastinare, mă gândean’ doar la nevoile mele de privilegiat, ce contează că dispăreau reportofane, goprou’, biletele familiei mele la roger waters, ocazii să-n’ demonstreze iar și iar superioritatea lui morală, o etică a muncii de nezdruncinat. clar, eram io prea sensibil, pretențios, ia-ți rușinea și frustrările și bagă-le-n muncă, plângăciosule. căcat.

în zilele bune, punean’ laolaltă to’ ce-aveam prin buzunare io, ac/dc, seba, mai aruncan’ două, trei carduri, și dc le-mbârliga pe doamnele de la ok să ne dea un pachet de kent, bravo, bos. în zilele proaste, scuturan’ tabacu’ din jumătăți intacte sau mucuri din scrumiere, până se-aduna de câteva țigări, doar nu era să beau bere pe stomacu’ gol. 

în zilele groaznice, aprindeam un jingling - cu noi te lași de fumat, vorba lu’ ac/dc, nuj care-adusese de prin moldova chinezăriile alea radioactive. mi se-ntoarce stomacu’ ș-acuma ca o centrifugă cân’ mă gândesc la primu’ fum, îăch, corpu’ refuza abuzu’ abominabil, da’ cân’ ești un drogat, nu contează, bagi orice, pân-acceptă sau cedează definitiv. atunci am înțeles de ce erau interzise plugaru’-n birtu’ ăla din vaslui. și jingling era mai rău. da’ decât nimic lângă grolșu’ de la micu’ dejun, mai bine orice. 

mă rog, chiar ș-așa, ghena aia era mai bună decât majoritatea locurilor în care se făcea presă. mulți dintre bețivii care veneau să se plângă erau la capătu’ puterilor, la capătu’ răbdării, îi mai ținea pe metereze numa’ nevoia să-și crească copiii, să-și plătească ratele, dacă le intrau banii la timp. erau ziare unde se sărea salariu’ câte-o lună, unde-ntârzia două, trei luni. dac-aveai noroc, îi mai primeai, cânva… reporteri care munceau cu lunile-n gol, strângeau prin sertare tomuri de materiale nepublicate, să nu deranjeze. mulți se autocenzurau ca să nu treacă iar și iar prin căcat. clar, nu puteau s-aibă stilu’ nostru de viață, nu se putea trăi din jurnalism independent, nu dac-așa arăta el, haha, asta era supraviețuire. barely. 

ce fericire că ne durea-n cur de căcaturile lumești, nu ne suna niciun director să ne-ntrebe de ce punem întrebări. cum adică, nimeni? cine dă banu’? patronu’? n-avem, dom’le. da’ oamenii to’ nu ne credeau. păi, și… de ce faceți asta? le dădea cu virgulă, de plăcere nu suna legit. de ce să vii de plăcere pân’ la cuca măcăii să te interesezi de coada vacii? uneori era-n avantaju’ nostru, se-aprindeau to’ felu’ de beculețe-n capetele circumspecților, sigur ne-a trimis cutare, sau cutare. oricine ne-ar fi trimis tre’ să fie ceva important dac-an’ venit toma’ de la bucurești. da, bre, crezi matale ce vrei. 

era complicat să-mi explic rolu’-n lume, cum adică ziarist fără ziar, trompetist fără trompetă? adică ești blogăr. nu, dom’le. a, faceți jurnalism d-ăla… cetățenesc. nu, bre, am făcut facultatea, am lucrat în presă, nu s-a mai putut, ș-acuma lucrăm pe barba noastră. fugi, mă, d-aci. nu fug, că mă doare picioru’, da’ nu ziceam asta, dacă m-alergau p-acolo? umblam numa’ cu ia-mă nene, cu trenu’, cu trocariciu’, n-avean’ cum să fug dacă era ceva. zicean’ că scriu la un sait… plm, o publicație… onlain. așa ne instruise lotso să zicem, cplm sait, bos, suntem o publicație respectabilă. 

clar, d-aia ne spălam la publicație p-unde apucam, că boileru’ ăla de jucărie nu-ncălzea nijcât să-n’ frec paginile din mijloc. chiloții curați în ghiozdan erau piesa de rezistență din trusa de jurnalist, cine știe unde prindeam o ocazie.

într-o zi, m-a convins uana să merg la nujce prăjeală, teatru senzorial. l-an’ târât și pe seba cu mine, mi-era târșe singur, mă sințeam dubios. ea luase pauză din corporatisme să-și ajusteze puțin viața, da’ nuj exact ce făcea la new age ăștia, organiza chestii, cert e că-nchiria convenabil garsoniera din pod. 

am intrat noi, teatru senzorial, mbine… hi, hi, ha, ha. te legăm la ochi, suntem aici tot timpul, nu-ți face griji. a, ok, îmi place maxim să nuj ce se-ntâmplă-n juru’ meu, să nu văd nimic, să cedez controlu’ unor necunoscuți, perfect. câte-o mână mă conducea prin labirintu’ de sunete, texturi, voci, cplm, mă-mpachetează? la un moment dat am auzit cum se lovește o ploaie călduță de pelerină, se scurge pe toată lungimea corpului, ah, cât mi-aș fi dorit să fie pielea mea-n loc de plasticu’ ăla care ținea apa afară și lacrimile de bucurie înăuntru. apă. caldă.