capitolu’ 19

mamamamamamamama madmadmad

mamamamamamamama madmadmad, 

tu tâ, tu tâdu, tu tâ tu tâdu, tu tâ, tu tâdu,

(mamamamamamamama madmadmad)

tu tâ tu tâdu, tu tâ, tu tâdu, tu tâ tu tâdu

încerc să merg pe-o linie continuă care dispare mereu în urma farurilor. o pipăi cu tălpile-ncinse, le târșâi de vreo zece kilometri, nu mai pot. mașini cu numere nemțești, franțuzești, italienești trec la două, trei palme de buzunaru’ exterior al rucsacului. dacă m-agață unu am belit-o. băga-v-ați drumurile-n cur.

sunt într-un vârf de deal sau habar n-am, bezna mi-a tăiat gipiesu’. știu doar că mai sunt vreo șaij de kilometri pân’ la destinație. și nimeni nu vrea s-oprească. băga-va-ți mașinile-n cur.

nu po’ să stau pe loc, aud mârâituri, mă panichez. bag căștile-n urechi ș-apăs cât pot pe ++++++

(mamamamamamamama madmadmad)

 ca și cum asta m-ar putea salva. n-ajung prea departe, mă simt un bolovan pe fundu’ apei. m-aș certa, da’ cu cine și ce folos? hmm, ce chestie. are cu-adevărat vreun folos să mă cert? vreodată?

niște fascicule slabe de lumină-mi pipăie timid retina. merg spre ele pe-o uliță care se-oprește-ntr-un fel de rond unde nu mișcă nici jegu’ din baltă. fac rondu’ până-ntr-un gard de fier forjat. în’ strâng fața-ntr-o grimasă acră și bat cu bastonu’ telescopic la poarta casei. zijcă-i din filme, palmieri, alei pietruite, două mașini noi, jucării-mprăștiate peste tot, aer-aproape-de-mare, râsu’ de reclamă al unui copiluț. o familie se bucură de-o sâmbătă seară minunată.

mai bat o dată. arăt ca un psihopat din filmele-n care un psihopat bate la poarta unei familii c-o casă ca-n filme la malu’ mării-ntr-o sâmbătă seară frumoasă și hăcuiește pe toată lumea, mă gândesc. de data asta m-aude cineva. vine la poartă un tip. postez cel mai normal zâmbet de care mai sunt în stare. hello! sorry to interrupt your evening. no problem. i'm from romania, i've been hitchhiking for three days and i'm very tired. do you know if there’s a bus or anything this late? bus? hehe, no. but in montenegro when you hitchhike you have to sit on the side of the road and hold your finger up like this:

..…../ )

.…./ /

…/ (_____

………. ((__)

…... _ ((___)

……...- ‘((__)

—._____((_)

da, mulțumesc, seară bună. omu’ are dreptate. ar trebui să meargă. ‘mi-mbăt limba cu niște apă chioară și mă târăsc prin întuneric până nu mai pot. ciudată familie, bine că nu-s în filme.

and i have fiiiiiiinalyyy realiiiiihised

în trei zile jumate an’ făcut o mie de kilometri prin cinci țări. an’ dormit pe bancă și-n poarta unei fabrici, an’ fost răpit de-un pește și de-un taximetrist ilegal, salvat de-un camionagiu pedofil, udat de ploaie și n-am pățit nimic, e ok. dau înainte și muzica mai tare pân’ se termină bateriile.

când m-au anunțat că-s primit la școala de vară an’ făcut două piruete. în cap, c-altfel în’ sucean’ genunchiu’. autostop, tati, că-n afar’ de bulgaria n-am mai fost în balcani, așa po’ să le văd pe toate, ăla e! am antrenament cu autostopu’ prin țară, până-n taksim, cu lunes, îs pregătit să mă pun singur la drum. 

mi-am împachetat arsenalu’, an’ refăcut traseu’ mental, an’ strâns toată moneda europeană din casă, niște rezerve-n lei, ș-an’ dat un mesaj pe carpuling. în două ore aveam un loc spre sarajevo în mașina lui ionuț, un regizor-antropolog premiat la cannes, și partenera, zelmira, ce nume ciudat, îmi place, parcă era ș-o melodie. sau un joc. ceva, plm. 

pân’ la craiova îmi zice cum au făcut teren și film prin balcani, l-au luat la autostop niște rakeți cu pistoale, cum a făcut un accident nasol, da’ nu cu mașina asta, oricum n-a pățit nimic grav. și-a dat seama la șaptișpe ani c-autostopu’-i cea mai bună metodă de mișcare. ben’ cafea, mâncăm prune, aud cum e să ai copii sau să te plimbi prin junglele asiei într-o țară cu război civil. un vameș ne-ntreabă ce-aveți în spate? rucsaci, zice ionuț. no, atunci drum bun.

după șapte ore-s în serbia, la fermoaru’ autostrăzii spre macedonia, cinci dup-amiază. ionuț și zelmira s-au dus la festival, io nu, că vreau s-ajung în kosovo și macedonia, ce fraier, cum să refuz un drum gratis până-n sarajevo?! n-apuc să transpir prea tare că mă ia-n camion un puștan cu cercel de-argint, ‘mi-arată ceva că pauză, io-ncerc să-n’ descarcerez șoldu’ blocat între butoiu’ lui de plastic albastru și rucsacu’ care mă lipește de ușă. filip din macedonia. mai mult nu ne-nțelegem nij cu goagăl, dintr-o frază de patru rânduri în’ traduce numa’ dumnezeu, așa c-o las baltă.

autostrada-i destul de scurtă, chiar dacă mergem cu nouăzeci la oră. tre’ să mă hotărăsc repede, rămân în niș, orașu’ lu’ costică cel mare, sau merg spre skopje? cobor la o ieșire de-autostradă ș-o iau pe jos. vreo două ore-mi număr pașii printre chițcanii sinucigași care se-ascund în vegetația săracă, arsă de august. notez șaptesprezece specimene. n-am mai fost niciodată pe jos pe-o autostradă. ni’ n-o să mai fiu, bp.

în niș, mă simt dezintegrat. postez pe fb să știe lumea că trăiește nebunu’, caut adăpost cu ultimele rezerve de luciditate. fonduri insuficiente… vreo trei ore o frec pierdut în nishville, un fel de orășelu’ copiilor în centru’ vechi în costinești înghesuite-ntr-un parc destul de frumos, da’ nu mai am simț estetic. aleile-s alintate de vocea lu’ smiley amădedmenuachin, smeșhit în balcani. 

numa' bine, găsesc o moschee de nujcâte secole-n care po’ să-n’ sprijin liniștea până dimineața, da’ sunt deja alți boschetari acolo, fmm. parchez pe-o bancă pe malu’ unui râu în care vomită și se pișă tinerii plecați de la distracții, aștept ascuns în sacu’ de dormit dimineața frumoasă cu кафа și ziare de-un leu.