capitolu’ 22

 tre’ s-operăm urgent, a zis chirurgu’ cărunt, n-arată deloc bine. când vreți să vă programez? ăăă, sun io la recepție, mulțumesc. an’ smuls remeneu’ și m-an’ dus la alt chirurg, de data asta nu mă las păcălit, fmm. nuj ce-abonament făcuse nana, da’-n-afar’de medicamente nu dădeam bani pe nimic, rezonanțe, analize, consultații pe bandă rulantă, ajunsesen’ și pe la dermato să văd cu alergiile care mă sufocau, înainte de bucurești n-aveam nimic ș-acuma le-avean’ pe toate. 

un dezastru ambulant. curgeau apele pe mine și nu-nțelegean’ de ce, mă dădean’ toată ziua cu deodorant, înainte de somn, după somn, după fiecare spălare, între mese. greu m-am prins că era de la anxietatea alarmantă pe care-o stingeam cu tone de cofeină, mă trezean’ c-un filtru de cafea sau un ibric și juma’ de pachet de țigări; după prânz o lăsam mai moale, trăgean’ doar de-un pet de cola, numa’-n zilele complicate băgam cafea spre seară, hahaha. revelația a fost majoră cân’ am făcut prima pauză de cafei, șiroaiele abundente au dispărut aproape instant, înlocuite de-o migrenă cumplită care-mi încețoșa diminețile, crec-an’ căscat o săptămână, aș fi dormit de dimineața până seara, da’ avean’ de lucru. chiar începusem să experimentez cu somnu’, rutine, mese. clar aveam nevoie de-un pic de disciplină-n viață. 

mi-am extins analizele-n toate direcțiile, numa’ de depresie nu mă căutasem. eran’ futut rău, antibioticele doar încununau anii de haos, nesomn, băutură, droguri. iarba era omniprezentă, aproape-nlocuise băutura ca drog social, toată lumea baxa, peste tot. până și băieții de la covasna baxau zilnic, nuj de unde se luaseră… da’ de unde nu, dacă toți băgau, nu scăpai nicăieri. 

chirurgu’ ăstălalt, tinerel, ahahaha, ai fost la cutărescu, nu? da, da. hehe, ăla trimite pe toată lumea la cuțit, dac-ar fi după el n-ar mai face nimeni kineto. nu-i așa gravă hernia ta. hernie. luni de antibiotice și abuzuri medicale degeaba, fmm. n-o să se vindece complet, a zis, dar cu mișcare poți s-o ții sub control, fără dureri, poți face orice. intervenția o lăsăm pentru când nu mai e nimic de făcut, ok? da’ mai e mult până acolo. ai auzit de exercițiile williams? caută pe iutub, ia-ți câteva câteva ședințe de kineto, să vezi cum se fac corect. ceea ce am și făcut, ultimu’ lucru de care-aveam nevoie era înc-o operație nenorocită. recomand înotul, nu pune presiune pe coloană, întărești și musculatura, a mai zis, ok, ms, pwp. 

mda, bn, fix la-not o să mă duc io, care nu intram niciodată-n apă mai departe de brâu, mi-era groază să nu mă-nec de cân’ aveam vreo cinci ani și mama s-a gândit că-i amuzant să intrăm în apă adâncă și să-mi dea drumu’ acolo, sigur așa o să-nvăț. da’ io am prins-o de gât ș-am strâns-o, vroiam s-o omor, numa’ ea să m-omoare pe mine?! și de-atunci n-am mai pupat apă, douăj de ani de intrat pân’ la genunchi, pân’ la brâu, doamne ferește să mă invite o fată la înot, aproape-n fiecare noapte mă sufoc în somn, n-ajunge?