capitolu’ 24

toată noaptea n-am închis un ochi. aveam gâtu’- nțepenit de două zile, fmm de canapea nenorocită. băusen’ și vreo două sute de cafea, târziu, pe la doișpe, în’ tresălta inima zijc-aveau tobarii lu’ salam repetiții sub pernă. 

căsătoria, compromisu’ birocratic, toată energia investită erau o parte din măsura sentimentelor mele pentru sia. da’ asta nu era nicio garanție. nu știa nimeni dac-o să fie mai bine, dac-o s-o facă mai fericită. dac-o să fie liberă. plm, îți asumi. ce bahaos. 

nu-nțelegeam exact ce dracu’ fac, da’ păream hotărât, fără frică. o fi fost o făcută de-ale ei. știa că merg pe ambiție, c-aș’-am făcut tot ce-am făcut. mereu o băga p-asta… ești băiat mare, ai făcut mereu ce-ai vrut, dac-ai vrut. mare lucru ce-am făcut… 

habar n-aveam ce-o să se-ntâmple, dac-o ducem la capăt. m-așteptam la orice, să nu mai răspundă, să-și facă bagajele și să se întoarcă-n ucraina, plm. da’ an’ dus-o la capăt.

funcționara a venit, ne-a citit, simplu, rapid. bine, a trebuit s-o rog foaaarte insistent să nu citească numele din certificatu’ de naștere, ar fi distrus-o. dacă nu puteau rezolva logic problema, măcar pe gură să-i spună numele adevărat. traducătoarea a tradus, stela cu dana au semnat, ne-am prefăcut bucuroși, țac, pac, puțină șampanie, apoi ne-an’ dus la o cafenea din spatele blocului. am făcut io cinste, cu bani împrumutați de la stela. 

siei îi plăcea uneori să uite de tristețe la un ceai. erau dăți în care-mi mulțumea pentru orice-i luam, sigur avem bani pentru asta? e ok, ne descurcăm, apreciez îngrijorarea. plm, era cu totu’ altă persoană în puținele momente lucide, era ca la-nceput. atentă, grijulie, afectuoasă. asta mă făcea să rămân acolo, să cred că-i doar o fază. că dacă fac totu’ bine, o să fie și ea bine. c-o să afle cum să elibereze toată durerea aia. 

nuj de ce le-am rugat fix pe stela și dana. poate fiindcă n-aveau nicio limbă-n comun cu sia. poate fiindcă nu-n’ chestionau deciziile. poate erau suficient de departe de cercurile mele ca să nu se afle. nu vroiam să știe nimeni de la casă. nimeni de-acasă. nimeni care-ar fi pus întrebări. 

ce-ntrebări? plm, sunt un adult, treaba mea, nu? ș-o făceam, oricum, din rațiuni pur birocratice. un gest de solidaritate. un protest împotriva sistemului. numa’ neamurile proaste se laudă cu donațiile, cu actele de binefacere. în plus, chiar o iubeam pe sia, nu era o boschetară de pe stradă, cum a remarcat stela. ce mă costa să fac un bine? aș fi făcut asta pentru orice prieten, pân’ la urmă. și sia era cu siguranță printre cei mai buni prieteni. era persoana care mă-nțelegea mai bine ca oricine. aia e, are o perioadă mai proastă, tre’ să-i fiu alături. 

da’ să mor dacă birocrația sfintei taine nu mi-a mâncat ficații. nuj dac-aș fi putut să fac ceva mai complicat în momentu’ ăla decât să mă-nsor cu cineva din afara ue. 

ș-acuma puteau să ne caute, să ne controleze oricând, fără anunț prealabil. dacă locuim împreună, dacă suntem împreună, în fapt, vecinii interogați să zică dac-avem, într-adevăr, o viață de cuplu. adică ce, dacă ne-aud cân’ ne futem? poate nu ne place, poate ne futem pe silent, plm. oricum nuj dacă ne-am futut de cinci ori, dinamica sexuală scârțâia destul de rău. ni’ nu mai știu de ce, era crengi cu curățenia, cu microbii. încă ceva care o-mpiedica să duc’-o viață normală, îi dinamita și mai rău sistemu’ imunitar. o buimăcea ideea că tre’ să facă mereu curat, chiar dacă-n unele zile numa’ asta o ținea pe linia de plutire. în fine, mie mi se părea crengi să inițiez, trebuiau îndeplinite prea multe criterii, igienă ca la spital, și și dacă erau îndeplinite, cine știe… 

mă rog, dădean’ vina pe proceduri, da’ poate-s complicate c-un scop. dacă nu ești dispus să treci prin asta, poate n-ar trebui să te fuți, să te căsătorești, nu? de ce să tranșezi simplu, imediat o decizie cu implicații așa mari? testu’ birocratic e testu’ relației în sine. testu’ iubirii desăvârșite. acu’ să vă văd, sunteți pregătiți de căsătorie sau nu, ă? 

uneori chiar așa sințeam… că femeile alea agasante mă testează. nu puteam discuta nimic cu ele-n spiritu’ legii, în spiritu’ bunului simț. vedeau numa’ literele, articolele, procedurile, doamne ferește să le-angajeze sfântu’ petru la secretariatu’ porții raiului că nu mai intră nimeni, niciodată. mi-era silă rău de dudui, niște acrituri mi-nu-na-te, greu am mai găsit ca ele. 

prima dată-n’ făcusem curaj să deranjez o zgripțuroaică fix cân’