capitolu’ 25

plm, se vedea de pe partea cealaltă a cișmigiului că nu era bine. și m-adânceam și io-n gaura neagră care s-a deschis în patu’ ăla nenorocit de icheia. o să stăm aici pân-o să murim, i-am zis. și i-am repetat de mai multe ori. 

nu mai aveam resurse ni’ s-o fac să râdă, ni’ să-i iau chestii, ni’ s-o scot în oraș. din oraș, nici atâta. abia rezistan’ să mă trezesc dimineața și să fac ceva, orice, apoi să mă culc iar. să leșin, de fapt, dormeam ca pe ace, câteva ore dezlegate.

sințeam cum se scurge dorința de viață cu fiecare zi la fel. io făceam ceva banal sau nimic, ea o lua razna; restu’ zilei, o-ncercare fără speranță de-a rezolva conflictu’ absurd care umplea camera c-o tensiune dureroasă și miros de vogue lila cu cafea sau ceai negru cu lapte. 

fumam mult, amândoi. era ocupația noastră principală-n lumea simțurilor. rumegan’ gânduri care ne-ocupau prea mult timp, necazuri de care ne lăsam copleșiți, amestecate c-o tristețe profundă care nu se mai dădea dusă. crecă sia mă confunda deja cu tristețea aia care n-o mai părăsea. 

fumam și câte două pachete, mai mult cân’ ne certam, stinse-n cafele, pentru alceva n-avean’ tragere. ea băga șase, șapte, era groasă rău, mai ales că se plângea de insomnii; nijcu stomacu’ nu stătea grozav, după toate gliciurile. da’ refuza să coreleze dieta de cofeină și nicotină cu lipsa somnului, cu dispoziția proastă-n care era nouășșase la sută din timp.

oricât m-aș fi străduit să-mbunătățesc lucrurile, oricât m-aș fi strofocat să devin o persoană mai bună, un iubit mai atent, un soț adevărat, n-ar fi fost niciodată mai bine. gându’ mă-nspăimânta, da’ se contura to’ mai clar. chiar nu exista mai bine. 

orice mic succes, orice bucurie, indiferent de eforturile depuse, de zilele, săptămânile, lunile-n care m-aș fi dat peste cap să-i ofer ceva, dura max câteva minute. n-avea sens. putean’ să fac curat, mâncare, cumpărături, să spăl, să-i cumpăr țoale, bilete la concerte, la moscova, să-i dau toz’ banii mei, să-i găsesc sală de dans, sală pentru eveniment, joburi, contacte, să stau sub ea-n cadă ca să nu se-atingă de emailu’ care-n mintea ei nu se putea dezinfecta, oricât aș fi frecat la el; s-o ascult, s-o ajut, să-i aduc luna de pe cer, putean’ să-i îndeplinesc cea mai mare fantezie, și ea s-o ia razna secunda următoare c-am șters chiuveta cu buretele cu care spălăm farfurii, c-am umblat desculț, c-am zis ceva. că n-am zis nimic. 

o-ntrebare inocentă, o clarificare pentru un subiect care nij nu ne privea direct, devenea un atac la persoană. era clar că-s un nenorocit care nu-nțelege nimic, n-ascultă, nu vede, nu simte, cum naiba am supraviețuit pân’ la vârsta asta?! o brută nepăsătoare… era limpede cine-i vinovatu’ pentru toate relele din viața ei. pentru moartea bunicii, dacă nu eram io, sigur apuca s-o vadă; pentru nerușinarea tatălui, s-a trezit acuma s-o caute, ce vrea ș-ăsta?! pentru sminteala mamei, culmea, ea crede că-s un tip ok, habar n-are, biata, o minte din cauza mea; pentru nefericirea fratelui, săracu’, a văzut în ce hal trăim, îți dai seama; pentru starea de căcat din românia, pentru războiu’ din ucraina, pentru injustițiile femeilor din toată lumea. 

ok, mă duc la terapie să-mi rezolv problemele, an’ zis. da’ dădeam bani s-aburesc. adresam plângerile ei ca și cum ar fi fost problemele mele reale. cân’ mă-ntreba femeia ce am pe brațe, dacă-mi fac rău, o mințeam că m-am ars, că m-am tăiat. cum să-i zic că mă zgâriam până-n’ dădea sângele, n-am nimic. oricum nu-i ziceam mare lucru… mă jena parfumu’ puternic de bețigașe, amplificau atmosfera prea extra pentru nevoile mele aproape clinice. da’ ajunsesem prin pinguina, deci era ok, îi dădeam înainte. da, sigur traumele cu tata m-au făcut un adult de rahat, hai să vorbesc cu imaginea lui din minte și să-i cer iertare; relația cu mama mă-mpiedică să devin independent, puternic, un bărbat, da. aduc toate rahaturile astea-n relația noastră, o sufoc… de ce nu pot fi ca ea? matură, conștientă. de ce n-am citit și io la cinșpe ani toate cărțile despre traumă, relații, dinamici toxice? poate acuma aș fi putut să-i ofer ce i-ar oferi un bărbat adevărat care spune c-o iubește. io zic c-o iubesc, da’ comportamentu’ mă contrazice. 

oare aia-nțelegea ceva? s-a prins c-abuream, că veneam din complezență, să reproduc ce zicea sia despre mine? că mascam ce simt cu-adevărat? de ce-am poze cu femei pe net?! păi, ni’ măcar nu-i poza mea, e un tag, nici nu ne cunoșteam. și ce, vezi tu c-am poze cu pulărăi? ați făcut un cult acolo, o sectă, atrageți femei, sub pretextu’ că-nvață să scrie, obiectele voastre sexuale, niște târfe, mă scârbești! scrie despre asta pe fb, de ce scrii toate căcaturile cu care n-ai treabă?! scrie despre mizeriile pe care le faci în viața ta! pune-te și scrie! postează despre mizeria pe care-o aduci în lume, ce-nseamnă casa cu-adevărat, ce faci cu-adevărat…

mi-era și rușine să-i spun terapeutei că vin cu agenda soției. ce dracu’ să-i zic… că n-o consider soția mea, în sensu’ ăla? ne-am căsătorit să-și ia cetățenie, ș-acuma mă constrânge să fac căcaturi pe care nu le-aș face, nu le consider ok? că mă simt un obiect? că folosește tot ce i-am zis despre mine, despre familia mea, despre prietenii mei, despre munca mea, despre visurile mele, despre ședințele de terapie ca să mă rănească, să mă dărâme, să mă distrugă? și-mi reproșează că-i împărtășec de la terapie, că ce-i zic ei?! nu d-aia dau atâția bani?! să-mi rezolv aici căcaturile! să nu-i mai aduc zoaiele, deșeurile mele, n-ajunge tot ce face pentru mine?! ajutoru’ pe care mi-l dă?! m-a luat de pe jos, un nimeni, nu știam nimic despre viață, despre femei, despre relații… n-ajunge sprijinu’ pe care mi-l oferă? ce, sunt copilașu’ ei?! bebelușu’ ei?! tre’ să mă țină mereu de mână? că n-am avut niciodată o relație?! baby, baby, baby.