capitolu’ 30

lila părea că se bucură să mă vadă, de hanoracu’ de la reduceri, de șnuru’ cu elefănței colorați, i-am agățat de lustră, chinezării de la etiopieni. măcar îi luasen’ ceva… din dragoste, nu din teroare, ca siei. venise și ea din tenerife, cea mai frumoasă vacanță. mă bucuram că-și găsise ceva de făcut, că mi-a lăsat atâta spațiu, că m-acceptă cu toate nebuniile. că nu ne sufoca gelozia, nu vroiam să știm mereu ce face celălalt. cu cine e, cân’ se duce la culcare. 

eram fericit c-o văd, ș-atât. și ea era fericită să mă vadă, ș-atât. nu? pl, după câteva zile m-a luat… că ea nici nu-i pe listă… hă? ce listă, femeie? din jurnal… ăăă… wtf, mi-ai citit jurnalu’? jurnalele?! dacă le lași așa… așa cum? în singuru’ loc disponibil? cum dracu’ să citești? și mai ai și tupeu să-mi zici? da, am o listă, încercam să-mi amintesc anumite perioade, cu cine mă combinam, de ce… da’ ce legătură are cu tine?! ni’ măcar nu ne cunoșteam!!! și de ce-ți dau explicații pentru ce scriu în jurnalu’ meu??? 

spumegam. nu c-a citit, deși era suficient ca să ne despărțim. ci că-mi reproșa ce-am scris, ce n-an’ scris. îmi reproșa!!! coaie, acolo-s cele mai intime gânduri, nu le-am împărtășit cu nimeni, nij măcar cu suzan. abia mi-an’ găsit curaj să le-mpărtășesc cu mine, ca să nu mă sufoc. gânduri care-n’ jucau feste. gânduri care nu erau ale mele. subconștientu’ care se lupta să mă scoată din schisma dureroasă cu sia, cu to’ ce făceam. notițe dintr-o minte scofâlcită de nopțile-n care mă-ntreban’ cum să termin tot, să scap. gânduri care m-aduceau înapoi din tenebrele depresiei, în cea mai nasoală perioadă ever. de ce le-ai lăsat la-ndemână? nu le-am lăsat la-ndemână, le-am lăsat unde era loc, în măsuță. nu-i casa mea, n-am un colț al meu. ai voie să citești ce scrie-n lucrurile mele fiindcă-s la vedere?! și dac-ar fi fost deschis pe masă, ce treab’ aveai??? și tot io am greșit?!

cu ce mă-ncălzește că te-a emoționat ce-ai citit, că mă-nțelegi, ce naiba înțelegi? cum să-mi violezi intimitatea?! mi-ai trădat încrederea. de siguranță am nevoie, nu de-nțelegere, de milă. rândurile alea erau pentru mine. numa’ pentru mine. de nescuzat, frate. 

da’ ea o ținea p-a ei, că n-am scris de ea, că de ce le-an’ lăsat acolo, incredibil… nu era cale de mijloc. ce cale? 

hahaha, râdea suzan, da’ de ce mai continui? cum adică? relația? păi, ce treabă are? exact, nu vezi că n-aveți nicio treabă? vedeți complet opus toată situația. ei, nu-i chiar așa, e ok, e fată bună, ziceam, ca de fiecare dată. și treceam la lucruri mai importante. 

cum ar fi petrecerea revistei de siesar. anostă, puțină lume prin redacție. nu fumasen’ toată ziua, terminasem ultimu’ pachet de tutun, lefter popescu, mai avean’ să-i dau ș-ăia douămii lu’ mandark, așa c-an’ zis, hei, ce-ar fi să nu mai fumez? deloc. mă las, hahaha. bn, nu eran’ foarte serios, mai făceam așa… că rămânean’ des fără. da’ improvizam, drogurile-ți forțează creativitatea, nu m-am antrenat degeaba atâta timp să manufacturez țigări din chiștoace. 

în fine, m-an’ dus în bucătărie să caut de băut. să m-ascund, mai degrabă, prea multe fețe deodată, prea multe voci dup-atâtea săptămâni singur. da’ m-a găsit imediat știituceaifăcut… știi despre gică? mm, n-an’ vorbit de vreo două luni, ce să știu? vai, nu știu dac-ar trebui să-ți zic, dacă nu ți-a zis el… păi, zi, acuma, dac-ai început. 

în’ țiuie ș-acuma mintea… dumnezeii paștelui hristoșilor. toate dățile-n care s-a plâns căpătau o noimă. n-avea cum să-i fie așa rău de câte ori ne vedeam, oricât ar fi petrecut. m-an’ fâstâcit să-i scriu, să nu-i scriu, mă rodea, mna. nu-i treaba mea să-l interoghez, sigur are destule pe cap. da’ chiar a doua zi m-a-ntrebat el că ce fac? sunt bine, m-an’ făcut că plouă… m-am dezabonat de la fesbuci, am șters aplicațiile de pe tel, m-am întors în țară c-un magnet de frigider pentru voi, sunt pus pe treabă. ce dracu’ de treabă, că-n afară de băut și fumat nu făcusem mai nimic în două săptămâni?! bine, citean’ despre crowdfunding, mă gândean’ că dacă tot o frec la redacție măcar s-o fac c-un scop, pierdusen’ complet legătura cu subiectele-n palestina, și nu-mi mai mișca nimic acu’, corpu’ și mintea refuzau conexiunea.

înseamnă că n-ai auzit știrile, a tastat lâng’-un pistol cu apă, laicu’ nostru. pff, am auzit niște zvonuri, da’-n zilele astea pline de fecniuz nu mai știi ce să crezi, am parat amenințarea. am un cancer gastric de toată frumusețea. tocmai am început chimio de cinșpe minute… bpl, ni’ nu știu ce să zic… dac-ai nevoie de-un șofer experimentat, dă de veste. 

ce dracu’ de sărbători, că restu’ lunii am fost bulversat?! nici de introspecție nu-mi mai ardea. sunt viu. sănătos. ish. ce mă tot plâng? la muncă! chiar i-am băgat oleac mințile-n cap și lu’ ac/dc, era terminat cu redacția, vroia să-și caute altceva… un’ să te duci, frate? ce să faci? nu există-n țara asta de căcat loc mai bun pentru meseria noastră. fuma-n bucătărie, ca de-obicei, locu’-n care ne descărcam frustrările, coordonam agendele, făceam planuri. mă bucuram, decizia impulsivă se susținea pe teren, puteam să stau într-o cameră înecată-n fum fără să-mi aprind o țigară, mersi, cancere, fmm, de data asta chiar rezist. cân’ mi-e poftă, beau apă, cân’ mi-e poftă, fac zece flotări, cân’ mi-e poftă, urlu din toz’ plămânii. bn, încă nu-i aveam pe toți, grohăian’ dimineața minute bune, vomitam muci negri, da’ mă sințeam mult mai bine dup-aia; amețit, cu arsuri în piept, butonam rpd pe smokefree și reușeam să-n’ gestionez stările nasoale, n-au durat așa mult, primele săptămâni e grele. da, frate, sigur găsești, i-am zis… și cu mai mulți bani. da’ fără genu’ ăsta de libertate. de răbdare. de-nțelegere. un’ să mergi? la libertatea, între buci? la recorder, s-arăți cu dejtu’ săracii? mai rabdă și tu un pic, poate-n ‘douăzeci ne facem noi publicație, am zis la oha.