capitolu’ 36

an’ terminat de subțiat bagaju’ și m-am apucat de zugrăvit, să fie curat locu’ pentru noua locatară. da’ n-an’ reușit să finalizez decât dormitoru’, spatele meu era destul grav, iar. dă-o-ncolo de lavabilă, mai erau ș-alte lucruri pe lumea asta. mai avean’ și io o viață. câtă mai era, acolo. ceva prieteni, câte ceva de-mpărtășit.

cân’ plm au trecut trei ani??? trei fachin’ ani… l-an’ cules pe florian de la pisicile lui din tineretului, an’ zis s-avem și noi cinșpe, douăj de minute de bârfă, nu-l mai văzusem de la finala euro. sunt bine, a zis, deși n-arăta cel mai bine. începuse s-aibă grijă de el, să se vadă cu cineva, dup-un an jumate. încerca. programare la gastro, că-i făceau mațele figuri, iar. la cum ai trăit, mă mir că n-ai dat-o și tu-n cancer, an’ zis, da’ nu prea a ținut gluma. poate că pomana lu’ gică nu era cel mai potrivit moment pentru glume morbide. 

hai, lasă, ești tânăr, bine că te preocupă, sigur nu-i nimic fără rezolvare, am încercat să-l liniștesc. da’-i râcâisen’ deja buba. io toma’ mă despart de lila, an’ zis, mai mult ca să schimb subiectu’. hă? doar văzuse toată lumea pe net că-i combinată… da, frate, da’ mie abia acu’ mi-a picat fisa, acu’ procesez, știi ce zic? hăhăhăhă. 

i-an’ zis toată povestea cu lopățica nye, nye, nye, nye. am fost așa preocupat cu chestii că nu m-an’ gândit deloc la asta. ș-acuma o văd peste tot, an’ discuțiile astea-n cap cu ea de-n’ vine rău, nonstop. și pân-am ajuns la tine to’ cu ea vorbeam. abia an’ scăpat de ac/dc și știituceaifăcut ș-acuma mă bântuie lila. da’ am început să le pun pe hârtie, an zis, poate-așa scap de ele. 

la stela, am mutat toate chestiile din corsa-n antara, își luase și ea opel în nebunia noastră cu mașinile. era ruptă, dată peste cap, fusese la ceva piesă cu sclavia romilor, la tnb, apoi la nujce restaurant, băutură, dans pe canapele pân’ la trei dimineața, abia dormise. 

da’ vremea ne energiza. un soare generos ca-n martie încălzea aeru’ rece de-abia suntem în februarie, blană. ne-am pus pe distracție, manele, povești. o vreme an’ frecat-o pe tindăr, în’ refăcusem contu’ ca să-n’ schimb numele-n istván, an’ zis să-ncep chințucuroiu’ de undeva, da’ to’ mă recunoșteau tipe, pf. intrasem în vorbă c-una, nu eram atent la ce zicea stela, vorbesc singură ca proasta, plm, scz, n-an’ dat mare importanță… 

slujba era-n toi cân’ am ajuns. erau acolo adinele, iris, mama adinei, petra, mișu, dan, nevastă-sa, popa și cantoru’, cea mai restrânsă reuniune de pân-atunci. hamsterii aveau covid sau plm, cutare și el cu covid, ăilalți cu sarcina, nuj care plecat, tot așa. an’ zis să facem o poză, s-o punem pe eventu’ de fb cu-nmormântarea, să-și amintească ș-alții, da’ era paragină p-acolo, nu mai avea reach, trei ani de fb fac cât trei secole. 

cimitiru’ era mai animat ca de-obicei, muriseră mai mulți oameni ca-n anu’ dinainte. cel puțin primprejuru’ lu’ gică. o tânără, chiar la stânga lui, douăjdoi de ani, litere, cancer limfatic, fmm. cât an’ stat acolo au venit vreo trei oameni la ea, separat. în spatele lu’ gică era o groapă din toamnă, nu mai știu cine, patruj de ani, cât ar fi avut și el. la dreapta, pe partea cealaltă a aleii, niște bărbați cu cazmale toma’ scobeau ultimele detalii, urma o-nmormântare. a confirmat stela din boscheții-n care se pișa, vine mortuuuu’, vine mortuuuuu’, vine mortuuuu’, țipa. venea-n sus pe drumu’ de pământ, în remorca unui tractor, coșciugu’ deschis… tractoristu’ to’ făcea semne. nu-ncăpea cu mortu’ pe lângă mașini, da’ groparii erau cu spatele, își beau berile, an’ zbughit-o io să trag camionu’ stelei din drum, doamne-ajută, mi-a mulțumit. 

mortu’ era o femeie, opșunu de ani. familia, mai amărâtă. fiicele și niște doamne care-au plâns în hohote câteva momente cân’ au văzut că se bate-n cuie capacu’, apoi s-au calmat. toată lumea a dispărut la fel de repede și fără larmă cum apăruse. au lăsat în urmă numa’ bocănitu’ tot mai înăbușit al pământului tare care lovea lemnu’ subțire. apoi alt pământ… până groapa s-a transformat într-o moviliță curată, gata de viață nouă.

adinele râdeau că-i ca o scenă de film. noi stătean’ ca la cârciumă, măsuță, scăunele, beam, mâncam, ne bronzam, ca de-obicei, ș-ăia-și îngropau mortu’. adina a zis că fiecare dintre noi am fost la un moment dat în rol principal. apoi cealaltă adina a-nceput să vorbească de-nmormântarea lu’ ta-su, murise recent, bietu’. stela s-a băgat și ea, cum e la ea la țară, tot în argeș. câte bordeie, atâtea obiceie. discuția s-a dus în toate direcțiile, da’ mai ales cât de parșivi sunt toți, cum profită popii și pompele funebre ca să-ți ia toți banii cân’ tu ești înlemnit, robotic, nu-nțelegi ce se-ntâmplă-n juru’ tău. au tooot turuit până s-au întors celelalte femei de la neamurile din sat.

după ce-a meditat cu fața-n soare câteva minute, stela a zis c-a primit niște mesaje de la gică. da’ n-a vrut să zică ce mesaje. a-ntrebat de mine? e bine? ne cheamă? s-a pus pe băut țuică după țuică, la vorbă cu iris și femeile mai mari. io an’ rămas în celălalt colț al mormântului cu florian ș-adinele, ele p-alcool, noi pe apă. ele discutau despre viață, noi despre moarte, colectiv, războiu’ iminent din ucraina care dura de-un deceniu ș-alte subiecte crengi care m-au făcut să mă refugiez în propriile gânduri. 

aș fi vrut să fiu singur acolo. să stau cu fața-n soare și să mi-l închipui pe gică cum zice hai, mă, mako, nu mai fi supărat, hehehe. singuru’ om pe care nu m-aș supăra dacă mi-ar zice asta, da’ nu-mi mai zice…