capitolu’ 38

într-o noapte m-an’ luat la trântă c-un urs apărut de nicăieri pe terenu’ meu. ne-an’ trântit și ne-an’ spintecat până ne-am umplut amândoi de sânge. trebuia să știu că-i un vis, de parc-aș putea să mă bat c-un urs. să mă bat cu oricine, haha… atunci am văzut că ursu’ era o femeie rănită. m-an’ gândit că poate mi-e frică, de fapt, de… iubire, de intimitate. să-mi împart viața cu cineva, cu-adevărat. poate c-an’ fugit toată viața de dragostea adevărată. dragostea necondiționată față de toți oamenii din viața mea. față de natură. dragostea. viața însăși. pădurea. 

ce tâmpenie, bahaha. 

hmm… în trei luni de covasna, anxietatea mea a scăzut drastic, ce-i drept. ce fericire, bravo, bos, ce decizii bune ai luat. fără tiktok, heroină și relații toxice, tridentu’ meu secret. da’ de câte ori m-apropii de-o lizieră pare că se-activează la turație maximă, zijc-am încorporat toate panicile într-o fobie de urs, alimentată de-avertizările constante pe telefon, de știri, de panicații din oraș. în’ convine, sincer, mă ia panica numa’ lângă pădure. frică, pe bune, nu filme aiurea.

și casa a-nceput s-arate mai pe sufletu’ meu. mă șiluiesc, încetișor. mă reconectez cu orașu’, cu liniștea, cu oamenii din el. primu’ a fost cipri. la-nmormântare, plm. suntem, practic, la fel, dup-o viață pe drumuri, n-avem de niciunele, haha. bn, el însurat și c-un copil, deci mai rău, ahahaha. glumesc. nu mai vorbisem de vreo cinci ani, crecă de la nuntă. și mi le-a cam dat, chiar ș-așa zdruncinat, obosit, a trecut repede peste plâns. c-am dispărut, nujce, nujcum. tati, tzake-i prietenul meu cel mai vechi, i-a zis lu’ patrick și m-a zdruncinat și pe mine un pic, să nu zic că m-a rănit. avea dreptate. ș-alesese cuvintele cele mai potrivite pentru situația noastră. ce iscusință, m-an’ gândit. chiar așa era, eram prietenu’ cel mai vechi, că cel mai bun nu mai eram demult. da’ poate-acuma o să fie altfel, poate timpu’ ne-a luminat mințile, poate nu degeaba ne-am reîntâlnit, amândoi reveniți acasă. are și el tipu’ ăsta de gândire magică, seamănă puțin cu stela. haha, da, poate. poate viața le-a așezat așa c-un scop, csz. poate lucrurile chiar o să fie altfel.

într-o zi m-an’ trezit cu unchiu’ genu la baza de tratament. se căznise să vină de la dacia pân’ la covasna, cinsute de metri dus, să vadă dacă mai există mama, ce noutăți are, da’ mă găsise pe mine, ce surpriză, și mai bine. îl vizitasen’ prin ‘șaișpe, cu sia, nujcum, an’ zis că ei vorbesc rusă, fusese-nsurat c-o rusoaică, ala, studiaseră împreună la питер, în fine, io mă reconectez cu familia tatei c-ocazia asta, că nu mai avusesem treabă din adolescență. doar că nici el nu mai era prea conectat la partea aia de familie. adică la tata. 

în fine, bătrânu’ a zis hai să-ți dau o bere, c-am pensie foarte bună, hahaha, știu, unchiule, țineam minte de cân’ am fost la el în moghioroș, băga toată ziua la pariuri și juca șah pe bani cu băieții din parc, ahaha. m-a surprins cât de lucid rămăsese, se-apropia de nouăjdeani, totuși, da’ nu șovăia la nicio-ntrebare, numa’ cu auzu’ stătea mai prost. nu i-a venit să creadă cân’ i-am povestit ce nemernic a fost tata, cum ne-a părăsit, ce creștere ne-a dăruit, de scrisorile pe care toma’ le regăsisem. avusese numa’ cuvinte de laudă pentru dânsul. plm, dacă era așa deștept, cum și-l amintea, nu-nseamnă că era ș-un părinte, un partener, un om cum trebuie. 

mă rog, întâlnirile s-au ținut lanț. ba m-an’ văzut cu marius, să mă cinstească, ne-am împărășit ambițiile fără sfârșit. mai mult el, tot îi dă-nainte, planuri to’ mai mărețe, deși cu sănătatea e-n plop, mai rău ca mine. what’s the end game, mă-ntreba, nuj, frate, stau, scriu, văd io dup-aia. da’ nu crec-a-nțeles, cum să faci ceva fără să știi ce obții, dac-obții ceva? cum să nu faci nimic? nuj, credință? speranță?

într-o zi an’ dat de sece pe stradă, hai la cafeluță, hai. mi-a plăcut de el. părea că s-a liniștit, îmi plăcea cum vorbea, mai ales en español, cum gândea… nu-i minunat săz vezi prietenii din copilărie, săz dai seama c-au crescut și ei? pe ale n-o mai văzusem de la paris, în ‘unșpe, era și ea stabilită, viață de funcționar prin ceva suburbie. am ieșit la-nghețată cu ea și soțu’, un domn din altă lume, chiar m-a-nsuflețit întâlnirea. mai ales că domnu’ mi-a-ncurajat ideea cu scrisu’, cu publicatu’ independent, scrisese și el nujce cărți pe barba lui, am plecat de-acolo hay. 

mna, cu toate revederile astea parc-an’ resetat relația cu locu’. orașu’ vechi făcut firmituri și dat la rațe. cu tot cu rușini, cu frici, cu dureri.