capitolu’ 7

și eram medicați bine de ceva săptămâni, hăhăhă. am intrat înghețați în ultimu’ squat în picioare, o bombiță anarhistă, șapte lei berea, n-aveți probleme cu queer homo, da? ok, beți, fumați, faceți ce vreți. frumos, colorat, o tipă dansa cu sufletu’ la vedere pe lângă doi musculoși care se-ntreceau în yoga, mai frumos ca-n frigu’ de-afară. și ca-n baru’ de gay corporatriști la care spărsesem degeaba caș să ginim vreun mafiot orădean. 

petrecăreții squatau pân’ la trei dimineața, cân’ li se termina autorizația. cică luaseră o parte din casă cu chetă, o-ntrețineau din petreceri. poate nu era chiar squat, da’ măcar niște oameni aveau un’ să stea. și, spre deosebire de restu’ centrului înghițit de imobiliare, clădirea era încă-n picioare.

io abia mai stătean’ p’-ale mele. mă rupea spatele, șoldu’, noroc că m-anestezia medicația. nu m-ajutase prea mult nici alergatu’ două săptămâni prin frig și ploaie, noapte de noapte, zi după zi, eu beau, spart, după cai verzi pe pereți. în mai puțin de-o zi, mă-ntorceam în bucurești, cu amorțeală-n oasele reci, spaima că revin la depresia cruntă din plevnei, un teanc de bonuri pentru vafe cu nutela ș-o factură de patrusut€ scrisă de mână pe-o foaie dintr-o agendă-mpuțită, dumnezeu să deconteze! 

n-aven’ subiect, aia e. ne-an’ chinuit degeaba să legăn’ clanu’ de la oradea cu ferestrele din red light, nume, adrese, plm, nu se legau. ne-am mai învârtit noi ca coiu’-n căldare după niște băieți, până-n spuistraat, pe jos, cu tramvaiu’, juma’ de oră pentru două străzi, dă-i încolo pe creștini, măcar să ne iasă nouă ceva. ce dracu’ de documentar fac ăia?! hoți de buzunare? specialitate românească, nu? kk, le trebuiau niște gonaci să facă treaba murdară, s-adulmece fraieri, să-i împingă din vizuine-n bătaia camerelor. ciurucuri…

hoți de buzunare?! furturi din magazine?! căcaturile astea ni’ măcar nu erau pedepsite de-autorități. dac-aveau ghinion, miliția-i aresta, îi ținea peste noapte, îi elibera, era mai simplu să le dea drumu’ decât să-i bage-n sistemu’ complicat, de ce să frece bani cu pârliți din alte țări? pentru asta erau zeci de oengeuri. ș’-orcum, pușcăria era ca un concediu la hotel, așa ziceau băieții, mâncare, căldură, îngrijiri. doar nu erau proști să se bage la tâlhării, vroiau numa’ bani de crack, fără riscuri inutile. 

aurel îi cam picase cu tronc lu’ ac/dc, ceva din el îl făcea să se simtă ca acasă. îi rupea inima să-l vadă-n starea aia, ne rupeam inimile că-i mințeam în halu’ ăla. erau la fund, și noi eram acolo, cu ei. io, mai mult decât arătam. mai mult decât mi-ar fi plăcut să recunosc. nu puteam, frate, să-i nenorocim și mai tare.

dac-am mai fi avut o săptămână… siguuur legam ceva. începeam să pricepem cum merge treaba, vitrinele pline cu românce aduse de băiețași de prin clanuri, afiliați cu alde cordoveni, morcovici, trafic, răpiri, șantaje, nasoale. aveau apartamente-n care țineau fete, le luau cățeluși, haine, bijuterii, să uite că nu-s libere, în timp ce-și pompau mușchii cu steroizi și se etalau pe insta-n mașini grețoase. 

for what you went there?, o ș-auzeam pe sia. habar n-am. și habar n-avean’ ce-o să fac în bucurești, cum o să rezist? cum să mă-ntorc la regii absurde cu salată beouf? la crize la minut? îi luasen’ la reduceri geacă de piele, cizme, blugi, toată ținuta de jessica jones pe care și-o dorea, părea obsedată. mie, douăj d€, să nu mor de frig, ei, de zece ori, toz’ banii pe care-i aveam. da’ m-an’ gândit că poate așa uită, că n-o să ne mai certăm, că n-o să-nceapă iar cu cine știe ce, să sară totu’-n aer pentru nimic.

ținusem comunicarea la minim, deși-i scriam mici dulcegării, trimiteam vederi. nu vroian’ să știe ce fac, mi-era să nu se lege de cine știe ce capăt de informație ca să mă facă să mă simt de căcat că stau ș-o frec pe străzi în loc s-an’ grijă de ea, că plm, ce viață de femeie proaspăt căsătorită e asta? distanța-n’ convenea, mă sințeam în siguranță, mai aproape de mine. firesc. eram io, ș-atât. 

ac/dc… să mor, vorbea nonstop cu știituceaifăcut. nu pricepeam cum poa’ să fie coerent. și, mai ales dcplm vorbea atâta? suntem sub acoperire, ne plimbăm fără țintă cu camere secrete care-o să ne trimită la dracu’ dacă ne ginește cineva. zi că ești bine și pa. 

mă rog, era timpu’ să ne-ntoarcem la hotel. înc-o noapte degeaba. noroc că transportu’ mergea brici, aplicația zicea exact pe un’ s-o iau, cât să merg pe jos, în câ’ timp vine legătura, n-an’ pierdut nicio cursă, prost să fiu și tot ajungean’ la destinație, viață. 

da’ iote c-an’ pierdut ș-ultimu’ tren, ș-un autobuz, și subiectu’. n-avem noroc la cât de proști suntem, vorba lu’ ac/dc. ne-an’ târât în toate direcțiile pân-an’ găsit alt bus care ne ducea o bucată spre alkmaar. nu vă iau banii, că mai aveți unu de luat, iese prea scump, a zis șoferu’ chelbos, tatuat, cu cercel, crecă se vedea pe noi prostia, ce să ne mai ia…