capitolu’ 8

we aren’t pregnant!, mi-a scris cân’ atârnan’ deasupra mării negre. cum să fii gravidă, c-abia ne… ș-atunci cu prezervativ? dac-ai fi fost, sigur nu cu mine. da’ to’ mă stresa ca dracu’, parcă-ncerca să mă bage-n boală și cu chestia asta, să mă simt iar vinovat sau ce? ni’ nu crecă po’ să fac copii, după oreionu’ ăla, da’ nu zicean’ cu voce tare ni’ la mine-n cap, mi-era rușine, sigur ar fi râs, altă informație pe care s-o folosească să mă simt de doi bani, incapabil, neom. 

bn, hai, tre’ să mă gândesc la ce-am în față. cireașa de pe tortu’ pe care-l cremuiam de-un an și ceva. anu’ meu. 

siria era miezu’ din dodoașcă dacă te visai corespondent de război. tot încercasen’ să mă sinucid prin alep, homs, cu sirienii bucureșteni care trimiteau ajutoare, da’ nu ieșise pasiența, și-ntre timp, lucrurile se complicaseră tare, zejde facțiuni care se ciuruiau, printre care al-nusra și statu’ islamic, în juma’ de siria ș-un sfert din irak. 

bine, da’ de ce, de ce, de ce te duci în siria? n-am avut un răspuns convingător, nij cân’ m-a-ntrebat ea, nici cân’ m-a-ntrebat nana, nij cân’ m-a-ntrebat mama, trebuia să-i zic. sia m-a sfătuit s-o dau cu manta, că mă duc în kurdistan, că nujce. crezi că nu știu că mergi în siria?, mi-a tăiat-o. mna, mai bine-ți zic io, decât fb. 

slbz, n-am avut răspuns nij cân’ m-a-ntrebat lotso care-i subiectu’, frate? de unde dracu’ să știu, dacă nu-s acolo? trăiam într-un malaxor, m-afundam tot mai rău în vârteju’ de căcaturi din capu’ meu. cum să fiu liniștit după ce pun punct? oricât de bun ar fi, oricât m-aș fi strofocat, punctu’ înseamnă că tre’ să m-apuc de altceva. și mai tare. tot ce-am făcut e zero dacă nu fac altceva, altceva, ALTCEVA. ceva ce nu s-a mai făcut, ceva ce nu s-a mai scris, la care nu s-a mai gândit nimeni, cum nu s-a mai gândit nimeni. merg în cornu’ abundenței să reinventez roata, apa caldă, scrisu’. 

era așa… o atracție greu de definit, o nevoie inexplicabilă de adrenalină, ceva care să mă scoată complet din mine. nuj dacă ținteam un soi de glorie hemingueiană sau șansa unei ieșiri spectaculoase din decor. m-atrăgeau conflictele, războaiele civile, revoluțiile, mă entuziasmau chestiile astea cu dramă, nation building, cum se prăbușeau regimuri, imperii, modele sociale, cum apăreau țări noi, nuj dacă-n’ rămăsese de la istorie, din jocurile de strategie, dracu’ știe, da’ mă visan’ corespondent de război, ca ăia de prin filme. eram fascinat de orwell, de hemingway, de fallaci, de gloria jurnalismului de război din care adesea răzbea pe micile ecrane numa’ nebunia, curaju’, sacrificiu’, romantismu’, nu și durerea, depresia, groaza de care nu mai puteai scăpa niciodată, cu toată terapia din lume. o prostie, în orice caz.

în afară de combinația de două săptămâni din ucraina, cu didi, la distanță confortabilă de front, avean’ zero experiență. cea mai extremă situație fusese cân’ m-an’ trezit singur cu niște paramilitari, da’ pân’ să deschid io gura, a apărut sirioja de pe câmp, cu buricu’ dezvelit, ș-un buchet de margarete proaspete, ni’ n-am apucat să le văd armele sau tălpile de la bocanci. incertitudine, proteste imprevizibile, violente, da. război, nu. n-avean’ nij vestă, nij cască, nij trusă de prim ajutor. ș-oricum nu știan’ ce să fac cu ea. nu prea aveam nici haine practice, comode. ’n-afar’ de telefon ș-aparat n-aveam nimic.

treaba fusese o improvizație, cap coadă. îl întrebasen’ pe barbu, nu știi ceva de beirut?, găsisen’ zboruri ieftine. ăsta, că-i frumos, da’ nu vrei să mergem în siria, mai bine? pff, ba da, clar! 

a meu, un ciudățel cu ceva diplomă-n filosofie, n-avea mult în presă. îl știan’ vag de cân’ ne dăduse un interviu pe fb, ba se băgase cu alți jurnaliști într-un spital din gaza pe care ocupanții se pregăteau să-l bombardeze, ba i-au pus unii pistolu’ la cap în ucraina, ni’ să se cace pe el nu i-a venit. ultima dată-n siria găsise niște bezmetici din berceni care se băteau cu statu’ islamic, bombă! da’-n loc să rupă netu’, subiectu’ fusese-ngropat de căcaturi irelevante din ziar și editarea inexistentă de la adevăru’.

țintise deja niște bani de la comisie, via mae, via un concurs la ceva oengeu meh, era ciucu șef p-acolo, haha. subiecte din țări în curs de dezvoltare. clar, ne băgăm! an’ făcut vreo două scaipuri, ș-am agățat siria de temă, deși nu era pe listă, ce dezvoltare, cân’ se bombarda-n draci din toate direcțiile? da’ an’ zis… na, kurzii, cea mai stabilă regiune din cea mai instabilă regiune, drepturi pentru femei, egalitate, ce bla, bla-uri mai vroiau ăia s-audă. 

în juriu era și laurențiu, bunicel pe externe, da’ cam enervant. a-ncercat să ne-nchidă cu întrebări de ziarist… care-i subiectu’, relevanța, cum se leagă de temă. în fine, nu-i problemă, să trimitem. 

după câteva săptămâni, cu biletele cumpărate, era să ratăm ăia douămii $. avionu’ pleca mâine dimineață, da’ ciucu-nnebunise, că n-a știut de siria, că nu-și asumă, că pzdms, nu se poate, căcat, abia acuma ai citit înscrierea? 

pân’ la urmă i-a băgat… sau i-a scos laurențiu mințile din cap. ș-a luat și vreo două $ute peste. ne-au chemat repede la sediu, pe la sala palatului, semnați că sunteți complet răspunzători dacă muriți, da? ok, unde, aici? 

Declar pe proprie răspundere că sunt singurul răspunzător pentru integritatea mea fizică.