iar nu pot să dorm.

azi noapte m-am gândit într-una la ce naiba fac cu cartea asta, cu viața asta, cum naiba pot să le-mpac fără s-o iau razna?

când am adormit, în sfârșit, pe la patru, am visat că fugeam de cineva. era… well, noapte. eram într-un oraș complicat, nu-l cunoșteam irl, n-aș putea să zic exact unde eram, ceva gen gotham, niște clădiri cu detalii extrem de vii pe care țin minte c-am fost uimit să le pot vedea, să le pot studia pe-ndelete. chiar am încercat să mă trezesc ca să mi le notez, da’ n-am reușit, abia adormisem, fmm de insomnie. nu mi se mai întâmplă des, da’ și când se-ntâmplă…

după ce-am trecut prin mai multe încăperi care mă fascinau, pur și simplu, prin complexitatea detaliilor - fmm hipocampus, de ce nu poți face asta și când sunt treaz?! - am început să urc niște scări. am urcat mult, da’ am urcat și foarte repede, eram uimit de viteză, de rezistența mea, aș.

în urma mea mai era cineva. altcineva decât orice ar fi fost chestia care mă urmărea inițial.

țin minte c-am ajuns sus ș-am răsuflat ușurat pentru o clipă. după încă una, a ajuns și cineva. era fratele meu. geamăn? avea ș-o bere-n mână, sau așa ceva. spoiler alert: n-am niciun frate geamăn irl. not that i know of, în orice caz.

în fine, țin minte c-am avut cea mai oribilă senzație de panică, o teroare veritabilă, m-am gândit că-i îngrozit de-nălțimi, n-are ce căuta acolo, cu mine. chiar am apucat să-l întreb dacă crede că-i o idee bună, nu-i nevoie să facă asta pentru mine. orice-o fi fost asta.

a apucat să-mi zică doar că-i ok, nu-i mai e frică, da’ fix atunci s-a dezechilibrat ș-a căzut în gol.

fuck.

nu-i adevărat, nu-i adevărat, am început să bombăn, să zic tot mai tare. țin minte c-am repetat de mai multe ori că nu-i adevărat, nu-i adevărat, nu-i adevărat, probabil chiar am zis pe gura mea reală, sau măcar am mormăit, cum fac de-atâtea ori în somn. da’ nu m-am uitat peste marginea acoperișului, nu cumva să fie adevărat.

am pornit înapoi pe unde venisem, speriat. da’-n loc să mă-ntorc pe-același traseu, am luat-o pe altă ușă. surprinzător, știam s-o manevrez, deși avea un sistem complicat de-nchidere, părea c-am mai fost de-o mie de ori pe-acolo, că eram pe teritoriu’ meu. m-a buimăcit un pic chestia asta, de ce dracu’ fug dacă-s pe terenu’ meu? dacă-s acasă?

în momentu’ următor m-am gândit că, totuși, cine mă caută, n-o să se prindă că io nu-s fratele meu, dacă încui ușa aia cum trebuie, să pară că-i încuiată de pe partea cealaltă. o să fie convins c-am murit, pe bune. chiar dacă, undeva-n străfundu’ sufletului, speram să nu fie adevărat, încă-mi mormăiam asta, în timp ce mă-ndepărtam de ușa aia ciudată, încuiată invers.

plm, urăsc să dau semnificație viselor, mereu am urât chestia asta. de câte ori n-am râs de oamenii care fac asta? nu-nseamnă nimic, plm, e doar creieru’ meu care face curățenie, right? am și scris despre asta-n manuscris, nu degeaba am citit nuj câte prostii despre vise și cum ne joacă feste echipa asta de serviciu care dă cu mopu’ nopțile ca să ne curețe serverele.

am râs. mai râd ș-acuma. da’ tot am căutat o semnificație, haha, ce dracu’ vrea hipopocampu’? clar e un mic răzbel undeva-n mine. vocea aia sâcâitoare, cicălitoare, care-a fost de-atâtea ori și vocea mea reală, în urechea altora, în urechile mele… vocea aia care zice că n-ar trebui să faci chestia asta sau ailaltă. n-ar trebui să-ți pierzi vremea cu prostii. n-ar trebui să fii noaptea pe-un acoperiș. niciodată n-ar trebui să fii pe-un acoperiș. și mai ales niciodată n-ar trebui să te-arunci în gol.

de ce căcat vorbesc despre asta? despre ce căcat vorbesc? cine e… ce e chestia asta? geamănu’ care vrea să dea totu’ din casă? să dea-n vileag lucruri pe care atâția ani n-am avut curaj să mi le spun nici măcar mie? nici măcar în gând? măi, omule, crezi că-i o idee sensibilă? ți s-a urât cu binele? n-ai dormit bine-n anii ăștia? zi de zi de zi, de la douășunu la cinci-șase? ce nu-ți convine? că n-ai bani? că nu vrei să faci altceva pentru bani?

da’ marginea aia are o atracție irezistibilă. dacă nu m-apropii de ea, parcă nu pot să mă mai mișc, să mai dorm. să respir.

uf, ce greu respir. și ce mult mi-a luat să-nvăț din nou s-o fac…

să m-arunc… să nu m-arunc…