cartea mea e online

cartea mea e online.

se poate citi, descărca, da mai departe. gratis.

nu pentru că munca mea nu valorează nimic, ci pentru că vreau, înainte de orice, s-ajungă la oameni.

am scris „în spațiu nu se aude nimic” pentru mine, în sensul cel mai simplu. disperat chiar. aveam nevoie să-nțeleg ce dracu’ mi s-a întâmplat.

aveam nevoie să pun în ordine niște ani în care m-am pierdut prin muncă, iubire inegală, rușine, corp, terapie, jurnalism, orașe pline cu evenimente, dar care ne golesc sufletul, plecări, întoarceri, prietenii, furie, oboseală și toate felurile-n care omu’ ajunge să creadă că dacă mai rezistă puțin, dacă mai muncește puțin, dacă mai iubește puțin cum trebuie, dacă mai tace puțin, dacă mai slăbește puțin, dacă mai demonstrează puțin, într-o zi o să fie, în sfârșit, bine.

și nu prea a fost, in the end. că nu e un film penal de haliud.

cartea asta a-nceput ca o-ncercare de a-mi da seama unde am dispărut. sau, poate mai corect, câte bucăți din mine am lăsat prin viețile altora, prin redacții, prin relații, prin orașe, prin promisiuni, prin rușini vechi și prin mecanisme de supraviețuire pe care le-am confundat prea mult timp cu personalitatea mea.

pe măsură ce-o scriam, mi-am dat seama că lucrurile pe care-ncercam să le înțeleg nu erau doar ale mele. bărnatu’ nu era doar al meu. rușinea nu era doar a mea. felu-n care ajungem să ne confundăm valoarea cu munca, iubirea cu salvarea, corpul cu un dușman și atenția celorlalți cu dovada că existăm nu era doar povestea mea. nu este.

așa c-o pun aici. la liber.

așa cum am făcut, într-un fel sau altul, cu aproape toată munca mea de până acum. reportaje, investigații, texte, fragmente, rătăciri, încercări (le găsiți și astea pe site). le-am lăsat libere prin lume pentru c-am crezut mereu că rostu’ lor e să circule, să fie citite, s-atingă pe cineva, s-ajungă la omu’ pentru care, într-o zi random, într-un moment oarecare, pot să-nsemne ceva.

nu cred că literatura, jurnalismu’ sau orice formă de muncă vie ar trebui să existe doar în funcție de cât de bine poate fi împachetată pentru o platformă, cât de repede poate produce reacție sau cât de eficient se poate transforma în conținut.

și, sincer, am obosit s-arunc ore, luni, ani de muncă în căcaturi de platforme care-ți cer să devii tot mai scurt, tot mai „clar”, tot mai ușor de digerat, tot mai disponibil, tot mai prezent, tot mai bun la a-ți vinde propria fragilitate în porții mici, până nu mai rămâne nimic din ea în afară de ambalaj.

am încercat să mă conving că tre’ să fac și eu pâlnii, retenție, teasing, strategii, monetizare, toate alea. poate c-așa se face. poate c-așa supraviețuiești. dar cu cât încercam mai mult să-mpachetez cartea ca produs, cu atât mi se părea că trădez tocmai motivu’ pentru care am scris-o.

așa că m-am întors la prima intuiție: s-o pun gratis. singura variantă în acord cu valorile mele.

de aia am și făcut makoff.ro.

un loc al meu. nu perfect, nu final, nu optimizat până la moarte. dar viu. un loc în care pot să pun lucrurile cap la cap fără să le rup în bucăți doar ca să-ncapă-n atenția tot mai scurtă a lumii.

„în spațiu nu se aude nimic” este primu’ lucru mare pe care-l pun aici. e și primul volum dintr-o trilogie despre întoarcere, corp, memorie și felurile-n care încercăm să ne locuim viața după ce ne-am părăsit-o prea mult timp.

o carte despre bărnat, jurnalism independent, relații toxice, corp, terapie, prietenie, plecarea din bucurești, întoarcerea acasă și diverse forme mai mult sau mai puțin penibile prin care am încercat să devin un om cu care pot trăi.

nu cred că orice rană merită transformată-n conținut și nu cred că simpla sinceritate e o virtute literară. am încercat să fac din ce-am trăit o carte, nu doar un inventar de întâmplări și suferințe.

nuj exact ce fel de carte e. roman, confesiune, jurnal de reparații, autopsie emoțională, comedie tristă cu puer aeternuși înșurubați te miri pe unde, peste tot, whatever. probabil câte puțin din toate.

știu doar c-am avut nevoie s-o scriu.

și, din ce am văzut pân-acuma, crecă poate fi de folos și altora. 

dacă te regăsești în ea, dacă te enervează, dacă te face să râzi, dacă te face să te gândești la propriile întoarceri, dac-o trimiți cuiva care are nevoie de ea, atunci cartea-și face treaba. mi-ar plăcea s-ajungă și la oameni care nu mai citesc literatură, care n-au timp, chef sau răbdare, dar poate au nevoie de-o carte care vorbește pe limba tristeții sau oboselii lor.

se poate citi online.

se poate descărca gratuit.

se poate da mai departe.

iar dacă poți și vrei să susții munca asta, există și varianta de „makonat”. nu ca plată obligatorie, nu ca taxă de acces, ci ca fel de-a spune: continuă, scrie-o și p-următoarea, ține locu’ ăsta viu. fii casca mea de protecție, hăhă. 

pentru că asta vreau să fac și mai departe.

să scriu.

să public.

s-adun lucrurile într-un loc.

să construiesc mai departe mica mea bibliotecă.

să pot face muncă liberă fără s-o transform de fiecare dată într-o luptă cu platforme, algoritmi, pitch-uri, granturi, aprobări, tăceri și speranțe tot mai mici că poate de data asta o să observe cineva.

cartea e pe site.

citește-o, descarcă-o, dă-o mai departe.

SĂ CITEASCĂ lumea, cum ar veni.