Din groapa de gunoi, în combinatul chimic

Vreo 500 de amărâți din Baia Mare stau, de aproape un an, în incinta fostului combinat chimic Cuprom, unul din cei mai mari poluatori din istoria locală. Controversată și dezbătută intens anul trecut, intervenția autorităților pentru curățarea „pungilor de sărăcie” – punctul forte al campaniei electorale a primarului Cătălin Cherecheș - a devenit un experiment bizar de civilizare și integrare socială a unei minorități cu probleme. 

Proiectul administrației locale prevedea eradicarea mahalalelor și construirea unui cartier social pentru oamenii cu probleme locative până în această primăvară, dar până acum nu s-a găsit nici terenul pentru construcție. 

În Craica, cartierul din care provin, trăiesc în continuare 137 de familii. Încă pe atâtea familii sărace sunt în zonele gării, Pirită și Ferneziu. „Pungile de sărăcie” s-au născut pe măsură ce industria băimăreană dădea colțul, iar oamenii veneau din alte localități pentru fier vechi. Casele au fost ridicate din resturi găsite de locatari pe rampa de gunoi – locul care le dă viață, principala sursă de venit. Nu au utilități sau condiții minime de igienă, iar cei mai mulți dintre copii nu merg la școală. 

Oamenii din mahala sunt obișnuiți cu acest trai. Se simt mai liberi decât între patru pereți la Cuprom, cresc animale și nu dau socoteală nimănui. 

Craica, cunoscut și ca Hatvan, e un ghetou noroios înecat în gunoaie. O așezare haotică de barăci și case improvizate, proiectată ad-hoc de mișcările comunității, între o linie de cale ferată ș-o vale care-i separă pe săracii dintre cartoane de restul orașului. 

Resturi de cărămizi și borduri aruncate la distanțe de-un cot și multe mochete și covoare țin loc de trotuare și străzi, leagă casele de cotețe sau între ele.

La câteva case mai scoate capul din noroi câte-o țeavă cu apă potabilă. De vreo 20 de ani de când s-a format ghetoul, autoritățile care s-au preumblat după voturile săracilor le-au pus numere pe colibe și le-au dat de băut apă. 

Peste vale, care se traversează doar la picior, pe niște podețe din scânduri, e un șir de garaje, după care începe orașul cu trotuare și străzi adevărate.

Aerul din mahala miroase a ars, cu tușe vagi de lemn, rupt de aiurea sau găsit în gunoi. Lemnul costă. Săracii pun în sobele încropite cartoane, încălțăminte sau haine găsite prin gunoi. Nimeni nu mai știe câte case au ars.

Zeci de câini se camuflează în mizeria aruncată de-a lungul liniei de cale ferată. Gunoiul este motorul comunității și motivul pentru care cei mai mulți rămân aici. Unii nu vor să audă de plecare, alții vor să vadă exact ce le va oferi primăria, dacă vor veni cu o ofertă.

„A nimănui suntem de 20 de ani. Nu știm ce să facem. Ne mută sau nu ne mută?! Nu știu dacă să iau porc, să nu iau, n-am idee, n-am stabilitate, ne încurcă. Noi ne descurcăm aici, facem din sortare la rampă 4-5, 7-8 milioane, nu-i o problemă. Mai aveam un purcel, o găină. Acuma nu am că nu știu ce fac mâine”, spune Ion Ardelean. În octombrie împlinește jumătate de secol și e de 22 de ani pe rampa de gunoi. 

Locuiește într-o cameră cu un pat și un dulap, împreună cu soția lui. În cocioaba alăturată stă băiatul lor, angajat și el în branșa reciclatorilor. 

„Mai bine-i aici ca la Cuprom. Mai pui pe foc un pantof, un lemn”, zice o femeie de 28 de ani care nu vrea să apară la ziar, dar ne invită bucuroasă în casa ei cu două camere. Are 4 copii și tot ce-i trebuie: televizor, frigider, căldură. 

Copiii nu-i merg la școală. Fata mai mare a fost, dar a retras-o. Merge cu ei la rampă. Adulții și copiii mai mari lucrează la rampa de gunoi. Sortează deșeurile pentru reciclare și fier vechi. Fac suficienți bani cât să nu moară de foame și să cumpere curent, la negru, de la locatarii blocurilor vecine. Cei mai mici stau pe lângă ei și se joacă. Povestește fericită arătând spre tabloul cu pozele care-i rezumă viața. Stă în Craica din 2001, venită direct de pe rampă, unde era mai nasol.

Poți să numeri pe degete copiii care merg la școală. Pe unii i-au retras părinții. Alții au fost trimiși acasă de profesori pentru că erau prea murdari. 

O adolescentă care-i ține și pe frații ei ne reproșează c-am venit, ca atâția alții, fără să-i ajutăm cu ceva.

INTERMEZZO

Anul trecut, în plină campanie electorală locală, primăria din Baia Mare a început curățarea așa numitelor „pungi de sărăcie” din municipiu. Punctul Zero - Craica. Inițial, 60 de familii și-au dat acordul pentru a fi mutate, cu tot ce aveau, în niște locuințe sociale improvizate de autorități în fostele clădiri administrative și de laboratoare ale combinatului chimic Cuprom. 

Presa centrală a comparat mutarea cu exterminările de la Auschwitz, după ce mai multe persoane, majoritatea copii, au ajuns la spital suspecte de intoxicare cu substanțe chimice, chiar după prima noapte în clădirile Cuprom. 

Scandalul de atunci a fost politic, spun acum oamenii. După unele versiuni, liderii romilor* ar fi dat cu spray paralizant pentru a provoca neînțelegeri, după altele oamenii s-ar fi mutat în grabă, înainte să se termine de zugrăvit locuințele. Evenimentul a atras atenția mai multor ong-uri naționale și internaționale, precum Amnesty International, dar și ambasadelor SUA și Franța, care au făcut mai multe vizite de monitorizare.

Cuprom

Traiul de la Cuprom ar trebui să fie provizoriu, până când autoritățile vor construi un cartier de locuințe sociale – o parte blocuri, alta teren pentru cei care preferă traiul la casă. Primăria le-a promis oamenilor că vor putea locui gratuit trei ani în fostele clădiri administrative ale combinatului. După câteva luni au introdus, însă, o chirie de 20 de lei, care a devenit de 100 peste iarnă.

„Cetățenii, locuitorii din Baia Mare, cum ar veni, românii, erau nemulțumiți că plăteau pentru noi și d-aia s-a băgat să plătim și noi, ceea ce e normal. <Ce-ar fi să plătiți 20 de lei>? S-a negociat și am fost de acord să plătim. Au pus instalații noi, curent”, spune Jani Ardelean, „responsabil cu comunitatea” cum se autointitulează. Suntem în apartamentul lui, o cameră de vreo 20 de metri pătrați, cu un colțar la geam, câteva scaune, o vitrină și un corp de mobilă de bucătărie pe care e un reșou electric.

„Eu am vrut să fie condiții minime, apoi cine vrea mai mult, să-și facă lux”, spune Bogdan Gavra, directorul general al Serviciului de Protecție și Asistență Socială (SPAS) din Baia Mare. A venit rapid la Cuprom când a aflat că sunt niște băieți de la București în vizită. Problema persoanelor fără locuință este o prioritate în programul administrației din care face parte, cel puțin pe hârtie. „Plănuim să facem cinci blocuri plus un centru comunitar, parter cu două etaje, condiții mai bune ca aici. Și un teren parcelat pentru cei care vor casă, dar casele să și le facă ei”, spune șeful SPAS. Nu se știe când exact.

Oamenii din comunitate fac însă progrese, constată Gavra. „În primele zile se înfunda toaleta zilnic. Nu sunt mulțumit de curățenie nici acuma, dar au evoluat. La început toți aveau probleme mari cu sănătatea.” Marele câștig este, însă, partea educațională spune directorul. Aproape toți copiii de la Cuprom sunt înscriși la școală.

„În Biblie scrie că ce vrei să ți se facă să faci și tu. Pe viitor nu e bătut în cuie ce facem, ce ni se întâmplă. Prelungim contractele aici sau mergem în alt loc, mai bun. Eu vreau să am utilități și veceu în casă, în rest mi-e indiferent, mă integrez oriunde”, zice Jani Ardelean. 

E un tip solid, nu foarte înalt, ras în cap și cu o burtă care se răzvrătește prin tricoul mulat pe care-l poartă. A făcut vreo șase clase și dup-aia a muncit necalificat. A lucrat și el o bucată la salubritate, ca majoritatea bărbaților din comunitate, dar acum e mai mult plecat. Când e p-acasă face pe șoferul. Îi cară pe băieți dintr-o parte-n alta, că nu mulți au permis. Tocmai s-a-ntors din Lyon, cu nevasta și copilul. A avut niște proiecte, zice zâmbind. „Păi ce, să stau acolo pentru ajutor social?”

„Acuma, deviza noastră este <căutăm locuri de muncă>. La plecare de aici obligatoriu integrăm pe toată lumea”, spune foarte vesel, dar parcă nu chiar serios.

La discuție participă și Coloman Rostaș, zis Capra. E gunoier full-time și pastor adventist sâmbăta și de sărbători. „Aici fiecare așteaptă în loc să pună mâna să facă. Nu se mai poate trăi tăt gratis, tre’ să fii cu capul pe umăr”, continuă și el discursul civilizator. 

O vecină apare în apartament și începe să se plângă: „io mai bine am trăit la Craica decât aici. Să veniți să vedeți că mă plouă în cameră, am copiii bolnavi. Acolo am avut de toate.” Bărbații din încăpere zâmbesc stupefiați. „Plătești, plătești, io plătesc cât o fi, da să fie și bine la mine și la copii. Veniți să vedeți cum e la mine, plouă de vă speriați. Deja toți îs bolnavi.” Ploua și dincolo, îi zic bărbații, zâmbind în continuare. 

„Spune ce zic io că ăștia se tem că vine primaru’ și le dă în gură”, continuă femeia. O acompaniază de acum și soția lui Jani. Bărbații încep să urle în limba romani* la femei, muierile răspund, de nu se mai înțelege om cu femeie [fkin sexist]. 

„No, mai sunt și oameni nemulțumiți. Deocamdată suntem în faza în care unii zic că e bine și alții că nu”, conchide Gavra. 

Clădirile fostei uzine sunt situate pe strada Eliberării, aproape de turnul combinatului – un falus de 351 de metri înălțime care nu mai servește la nimic (este cel mai mare din țară, și a treia dintre construcțiile industriale din Europa). 

La câteva minute distanță este zidul pentru care primarul Cătălin Cherecheș a devenit celebru, în 2011, în presa centrală și internațională. Organizațiile neguvernamentale l-au acuzat atunci de rasism și segregarea minorităților; el a motivat că gardul îi ferește pe copii de mașini și pe mașini de ei.

Fostele birouri și laboratoare ale combinatului arată ca niște cămine de nefamiliști. Condițiile nu sunt grozave. Geamurile, bătute de ploi, soare și vânt, sunt scorojite. Unele lipsesc cu totul. Acoperișul e în stare proastă. Acum, la Cuprom trăiesc 463 de persoane, dintre care 135 copii.

Apa se infiltrează la multe din apartamente, pentru că o parte din materialele care izolau clădirea au fost furate. Unii locatari se plâng că li se îmbolnăvesc copiii. Alții își amintesc cum pe Craica stăteau cu picioarele în apă când ploua.

Aproape toate locuințele au o cameră. După putere, fiecare și-a aranjat spațiul. Coloman Rostaș, zis Capra, e gunoier și pastor adventist. La început de an a găsit în gunoi o brichetă din aur masiv. Și-a cumpărat plasmă și mobilă de bucătărie.

Drumul către prosperitate e pavat cu competitivitate. Dacă o familie își ia plasmă, vecinii fac orice pentru un upgrade tehnologic. Jumătate dintre bărbați lucrează la companiile de salubritate și întreținerea domeniului public, majoritatea cu salariu minim. Cei cu vechime primesc și sporuri. Ceilalți lucrează tot în domeniu, dar fără acte, pe rampa de gunoi.

Femeile țin casa și copiii. Unele merg și ele la colectat reciclabile sau fier vechi. Doar câteva lucrează în menaj, dar majoritatea nu au unde munci pentru că nu au școală sau vreo calificare.

„Mai sunt probleme cu toaletele și curățenia, nu se poate civiliza lumea. Ne sfădim pe veceuri: <Ieși afară că mă cac pe mine>. Unu se cacă pe jos, altul nu vrea să curețe după el și atunci iese cu ceartă”, zice Jani Ardelean.

Nici celelalte spații comune nu sunt îngrijite. Lumea încă nu s-a obișnuit cu noile condiții. Unii așteaptă să vină cineva să le dea, să le facă curat spune Rostaș.

Din 135 de copii, cam 30 nu merg la școală. Mare parte din aceștia sunt minori cu copii. 

„Deocamdată suntem în faza în care unii zic că e bine și alții nu”, conchide Bogdan Gavra.

„Eu cred că a fost oricum un caz clasic de manipulare electorală care a mers prost”, spune Nicu Dumitru, un activist rom care a fost de mai multe ori la Baia Mare în ultimul an, și a încercat să dezvolte diverse proiecte pentru comunitățile de acolo. 

Cherecheș a mers pe nevoia populației din oraș de a vedea problema rezolvată, însă când a văzut că se bucură de suficientă susținere a lăsat lucrurile în aer, crede activistul.

Schimbarea statutului locativ și într-o măsură a celui social nu rezolvă problema segregării etnice, adaugă Dumitru. Părerea lui este împărtășită și de activistul rom Petre Florin Manole, consilier local în sectorul 5 și fost coleg în USL cu Cherecheș. „Perspectiva imobiliară, mutarea unor oameni în condiții ceva mai bune, e o perspectivă îngustă. Perspectiva largă e de ghetoizare. Poate fi frumos ca toți țiganii din București să fie mutați la Intercontinental, dar asta nu înseamnă că este ceva bun pentru comunitate”, ne-a spus Manole. De altfel, el a reclamat public de mai multe ori politicile primarului.

Guvernul a trimis vara trecută o delegație de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă, pentru a vedea care sunt nevoile comunității. S-a întocmit, mai apoi, un raport sec ce listează problemele oamenilor și „măsurile implementate de ANOFM în vederea integrării pe piața muncii a categoriilor vulnerabile”.

Curățarea pungilor de sărăcie s-a oprit după alegerile de anul trecut. L-am căutat mai bine de o săptămână pe primarul Cătălin Cherecheș la mai multe telefoane din primărie. Am fost trimis dintr-o parte în alta și amânat, la fel ca planul de eradicare a sărăciei și a mizeriei din municipiu.