În mintea lu’ Schimb de mame

Schimb de mame, difuzat de Prima TV, e cel mai longeviv reality show din România. Este șansa oricărei mame de a încălța, timp de o săptămână, papucii altei femei, pentru o oră de celebritate și 450 de euro. Pentru o scurtă perioadă, am fost producătorul emisiunii. Trebuia să mă joc cu oamenii astfel încât conflictul social să iasă la iveală în fața camerei, în văzul națiunii.

Prolog

Sunt la Suceava de câteva zile și viața mi se golește de sens. Mă simt în vertij, deși n-am băut nimic. În fiecare seară mi-am luat notițe pe holul pensiunii, auzind gemetele curvei din camera vecină, adusă de niște muncitori în construcții. Ușa se deschide și o văd, prinsă între doi hăndrălăi care fumează și beau vin la litru. Ochii ni se intersectează și mă regăsesc în poziția ei. Sunt prins între două industrii înfometate de public, gata să devoreze orice victimă pe parcurs: jurnalism și spectacol de televiziune. 

Sună telefonul. „Trebuie să faci ceva, nu se poate ca oamenii ăștia să fie perfecți. Nu avem nimic tare, n-am schimbat nimic în familia asta. Nu e OK ce se întâmplă.”

Dar uite că se poate. Nu am ce să scot de la ei. Familia asta monoparentală în care am intrat e atât de decentă, atât de curată, atât de cumsecade încât nu poate fi umilită. Ar fi nedrept. Promit vocii din telefon că mâine o să schimb situația, însă știu că nu am cum. „Nu poooooot!”, îmi spun amuzat în gând, amintindu-mi de o femeie romă* spălată care se plângea, în timpul primei mele post- producții, că n-are robinet decât în curte. Mi-am semnat sfârșitul carierei.

Introducţie

Am ajuns la Schimb de mame cu trei luni și ceva mai înainte. Plecasem de la România liberă din cauza unei anchete comandate de conducere și voiam doar să fiu la mare, să uit de tot ce se întâmplă în presă. Erase and rewind, cum le place fetelor să scrie pe Facebook după ce se despart de vreun iubit. Eram în gara de la Braşov când a sunat telefonul. O fostă colegă, mai preocupată de viitorul meu financiar decât mine, avea o intrare la o televiziune. A insistat să-l sun pe om. „E vorba de un post de producător la Schimb de mame. Știi emisiunea, nu?” Văzusem câteva scene pe vremea când aveam televizor și prietena mea zapa între reality show-uri. „Știu că ți se pare stupid și nu e idealul de job, dar s-ar putea să-ți placă, poți învăța lucruri și salariul e OK.”

După câteva săptămâni și niște emisiuni vizionate cu entuziasmul unui aventurier care se documentează pentru cea mai mare expediție din carieră, ajungeam slujbaș în televiziune, ca producător de segment al celei mai longevive emisiuni de tip reality din România. Schimb de mame (Wife Swap) e o emisiune de familie, inventată în 2003 de compania britanică RDF Media și difuzată în peste 20 de țări (printre care Italia, Spania, Germania, Franța, Serbia, Statele Unite sau Israel).

În România, Prima TV a difuzat deja 15 sezoane şi încă mai prinde la public. Cine nu s-a întrebat măcar o dată cum ar fi viața dacă s-ar fi născut altundeva, ori dacă și-ar putea schimba familia, măcar pentru câteva zile?

Regia

M-am botezat pe altarul spectacolului televizat. Eram fericit, avid de nou. Trăiam cu convingerea că am scăpat de dracu și tainele divine ale fericirii de entertainment mă așteaptă să le descopăr întru conviețuire armonioasă. De câte ori spuneam cuiva că sunt producător la Schimb de mame, după reacția de șoc și amuzament, urmau întrebările: „E regizată, nu? - Dar mamele știu unde merg, nu? - Voi îi faceți să se certe, nu?” Nu, nu și nu, le replicam. Și totuși...

Realitatea paralelă a televiziunii m-a înhățat. Aveam sentimentul că sunt în continuare reporter. Eram absorbit de puterea scenariului și a contractului (dacă nu făceau ce le spuneam, concurenții riscau să plătească despăgubiri). Făceam ce nu mi-aș fi închipuit vreodată că voi face. Mânuiam cea mai groaznică mașinărie de manipulat realitatea: camera de filmat. 

Foloseam unelte clasice ale jurnalistului - observație, întrebări, poze – într-un scop aparent nobil. Puteam schimba viața cuiva în bine. Dar, în realitate (pentru toată lumea implicată*), miza era numai balanța financiară de la sfârșitul lunii. Ce ușoară ar fi viața de reporter dacă ai avea același control!...

Presa și divertismentul au un singur cap, însă mâinile se întind să culeagă roade din pomi diferiți. Pentru 65 de minute difuzate în fiecare duminică, munca durează câteva săptămâni: ne documentam la sânge, făceam profilul psihologic pentru fiecare membru al familiei. Pe baza lui stabileam punctele nevralgice ale familiei, potențialul de scandal ce poate fi exploatat, unghiul de abordare.

Rețeta este următoarea: se iau două familii, cât mai diferite din punct de vedere social, preferabil cu concepții dramatic opuse despre viață. Să zicem că Măriuca este o fată fără prea multă școală, crescută greu, care are un copil dintr-o căsnicie eșuată. Îl crește cu Simi, un băiat de la casa de copii, vagabond, dar iubitor de familie și alcool. Cei doi stau în vârf de munte, având grijă de pensiunea unui patron, ascultă manele și chefuiesc, expunând și plodul acestui stil de viață pe care unii l-ar considera de neacceptat. Aici intervine Viorela, învățătoare de la oraș, născută într-o familie înstărită, educată, „înclinată către cultură”, dar semidoctă. Viața ei este condusă de valorile conservatoare ale familiei și își dedică timpul formării spirituale a copiilor săi, chiar și în vacanța de vară. E gata să facă orice compromis ca vecinii și prietenii, tot mai puțini, s-o vadă cu ochi buni, preferabil de la baza unui piedestal imaginar, pe care s-a suit fraudulos. Soțul ei are un job confortabil care întreține întregul fals.

Viorela s-a înscris în emisiune pentru făloșenie. De asta acceptă mulți această intruziune în viața personală: vor să-și creeze o imagine de superioritate față de prieteni și dușmani, expunându-se ridicolului, pe care-l asimilează cu termeni precum succes și curaj. Alții sunt pur și simplu curioși, ori au nevoie de bani. Măriuca încearcă să ne arate că nu ai nevoie de multe ca să fii fericit.

Începe tărășenia. Sunt la munte, cu un operator și un asistent-șofer. Un echipaj identic este în casa de la oraș a Viorelei. Mă simt ca un oracol - am fișele lor, i-am văzut pe casetă și nu mai trebuie să întreb unde este toaleta. Acum trebuie să-mi pun în talent veleitățile de anchetator și psiholog, ca să aflu ceva în plus față de ce am deja pe hârtie.

Devin un tartor: mă asigur că oamenii nu încearcă să pară pe cameră mai inteligenți sau mai importanți decât sunt cu adevărat. Odată ce am pornit camera, oamenii trebuie aruncați în rol. E un joc de putere care se încheie când operatorul oprește camera. Nu e loc de prietenie, deși trebuie să mă prefac, cu destul efort și disconfort, că sunt prietenul lor cel mai bun.

Alegem scenele care se potrivesc cu profilul psihologic: o vedem pe Măriuca în diverse ipostaze – face curat, spală, se joacă cu băiatul, dansează cu bărbatu-său; aflăm dacă e mulțumită de viața pe care o are, ce ar vrea să schimbe, ce speranțe are de la familia în care va ajunge, ce temeri, ce n-ar suporta de la un bărbat. A doua zi, dimineața devreme, facem bagajele și Măriuca, într-o baltă de lacrimi, este expediată în necunoscut. Pe drumul invers, Viorela află consternată că ajunge la o pensiune la munte. Spera ca familia să fie una bogată și înclinată spre cultură. Aflu de la colegi că, pe ascuns, copiii ei s-au bucurat că au scăpat de ea.

Viorela este o scorpie fățarnică. Știam asta de la documentare, însă mi-a confirmat repede. Ar putea face politică fără probleme. În fața camerei este o femeie model, care vrea să schimbe felul în care trăiește familia din vârful muntelui. Pune accent pe dieta și educația copilului, încercând să-l sensibilizeze pe Simi în această direcție. Între filmări, însă, o taie pe dealuri sau se încuie în cameră. Noaptea doarme la pensiunea vecină, în secret. Simi e un om de viață, dar fără pretenții. Nu se schimbă în fața camerei, bagă în el alcool cu găleata și are un limbaj mai mult decât transparent. Secvențele astea vor dispărea din pre-montaj, nu putem să coborâm atâta nivelul cultural al emisiunii.

Bea până dimineața, când trebuie să-l trag din pat ca să ne putem vedea de treabă. Conflictul e clar din primele zile, iar eu conspir în spatele ușilor, ba cu Viorela, ba cu Simi, ba cu vocea de la telefon. Sunt un păpușar, trebuie să induc stări și să-i fac pe oameni să abordeze anumite teme de discuție. Lobby pentru audiență. 

Viorela are multe de schimbat și e, oficial, extrem de dedicată. În prima dimineață se trezește cu noaptea în cap, să facă mâncare și curățenie. Crede că e filmată cu camere ascunse prin casă.

Se înverzește când află adevărul și nu mai mișcă un deget fără să întrebe dacă se filmează. Pe cameră apare ca îngerul păzitor al intereselor copilului. În secret, așteaptă să ajungă acasă, în coconul artificial de iubire și liniște... Dar regulile sunt clare: și ea, și eu trebuie să ne onorăm contractele. În a patra zi, Viorela are șansa de a schimba dramatic lucrurile.

Schimbul

Schimbarea de regulament întreține tensiunea și te ține în fața televizorului încă o jumătate de oră. În realitate, timpul și pârghiile mamei de schimb sunt insuficiente pentru a schimba ceva fundamental. La oraș, Măriuca sesizează rapid viața anostă a copiilor și falsa fericire întreținută cu bani mulți. Încearcă să-i distreze pe copii și să-l scoată pe bărbat din starea de blazare. Este o senzație care mă bântuie și pe mine, în timpul mai multor emisiuni și între ele. Banii aduc fericirea doar dacă le cumperi dulciuri copiilor și-i lași să se joace în baltă, desculți.

Este înțelepciunea omului simplu, obișnuit să aprecieze micile bucurii întreținute cu mijloace materiale precare. 

Cele două femei se luptă cu morile de vânt pentru audiență. În ipocrizia lor, personajele jură în fața poporului că vor încerca să devină mai tolerante - la oraș, și mai dedicate educației copilului - la munte. Asta văd telespectatorii. Eu, în spatele camerei, încerc să le întrețin ipocrizia. Sunt o extensie obiectivului care nu va fi sesizată niciodată de public. Nu îmi rămâne decât să ascult cum se înjură, să joc fotbal cu operatorul și să mă lupt cu sticlele de alcool ale lui Simi. Nu e frumos ca cineva să fie ucis în timpul unei emisiuni de televiziune.

Show-ul se încheie după ce cuplurile se regăsesc, la mijloc de drum, obosite și exploatate de propriile porniri narcisiste, și își mărturisesc frustrările. Discuția se poartă pe un ton decent, doar ne vede o țară întreagă. Toți au avut ceva de învățat, dar nimeni nu va schimba nimic. Numai noi, paznicii destinului, știm că Simi a dormit cu capul în farfurie după ce a băut două carafe de vin. Se despart fără să se salute și nu se vor mai vedea niciodată. Un schimb de mame reușit!

Epilog

Mă întorc de la Suceava plin de mine, deși mă simt ca după o intervenție de extirpare a unei tumori. N-am fost supus niciodată unui asemenea procedeu, însă mă gândesc că așa trebuie să te simți. O senzație de ușurătate, ceva frumos, liniștitor. Am devenit un maestru al reality show-ului, un guru indestructibil, cel mai bun exemplu de eficiență. Am redus timpii de filmare la jumătate, o punem de-un show senzațional. E a patra emisie la care am lucrat cu succes. Merit o pauză de recuperare.

După câteva zile de odihnă, nu mă sună nimeni de la birou. Poate că nu trebuia să fie așa ușor... M-am sustras realității cerute de format, crezând că fac ceea ce trebuie pentru emisiune. Și era ceea ce trebuie, dar pentru mine. „Ești un tip mișto, chiar îmi place de tine, dar n-o să faci niciodată ce trebuie aici”.

Sunt cuvintele pe care mi le-a adresat șefa după vreo două săptămâni de tăcere. Le-am primit fără sentimente și resentimente. După câteva luni, mama de la Suceava, ultima mea mamă schimbată, era încoronată „Prima mamă”. Emisiunea fusese printre vârfurile de audiență pe sezon. O reparație morală din partea Divinității. Până la urmă, realitatea unui show tv nu este realitatea celui implicat în facerea lui, de o parte sau cealaltă a camerei de filmat. Este cea care, duminică seara, te ține lipit de micul ecran.